E sfârşt de lună şi e aglomeraţie la ghişeele Inspectoratului Teritorial
de Muncă. Luna aceasta a fost şi mai rău, pentru că odată cu majorarea
salariului minim, au apărut alte documente pe care angajatorii trebuie
să le depună.
''Mereu, mereu stăm la coadă. Lunar, zilnic, de câte ori se vine la Inspectorat, se stă la coadă'', spune supărat un bucureştean.
Chiar dacă au venit
încă de la primele ore ale dimineţii, aşteptarea lor a durat câteva ore
bune. Şi asta pentru că Inspectoratul Teritorial de Muncă nu deţine un
sistem electronic de depunere a documentelor. Aşa că singura soluţie
rămâne depunerea lor la ghişeu.
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de muncă recunosc că, cel puţin pe moment, n-au ce să facă.
La Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, lunar, îşi depun documentele peste 100.000 de agenţi economici.
Sute de persoane s-au înghesuit luni la ITM Bucureşti pentru a depune statele de plată
PUBLICAT
Luni, 20 Octombrie 2008 14:57
ACTUALIZAT
Marţi, 21 Octombrie 2008 02:31
SURSA
Realitatea TV
Bucureştenii care au vrut să depună luni statele de plată la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost nevoiţi să aştepte şi trei ore, la o coadă interminabilă. ITM Bucureşti nu deţine un sistem electronic de depunere a documentelor, iar singura soluţie rămâne depunerea lor la ghişeu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M