Ajutorul în valoare de 100 de lei se acordă semestrial şi de fiecare dată oamenii se înghesuie încă din prima zi să primească bonurile. De tichetele de masă beneficiază cel puţin 19.000 de pensionari din Bacău care au venituri mai mici de 615 lei.
Pensionarii din Bacău s-au aşezat la coadă marţi dimineaţă ca să fie
siguri că ajung să ia bonurile. Oamenii au făcut liste de aşteptare
şi nu s-au mişcat din loc, de teamă să nu intre alţii în faţă.
"De la 8 dimineaţa am venit. Uitaţi ce-i aici. Am stat eu la coadă şi acum stă bărbatul meu", a declarat una din pensionare. Pentru a evita cozile, primăria a trimis mai mulţi inspectori să ducă bonurile la domiciliile beneficiarilor.
Distribuirea bonurilor valorice va continua până în ultima zi a anului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M