Pensionarii stau la coadă pentru bilete de tratament, pentru ajutoarele de încălzire, dar şi pentru masa de Crăciun. Cu doar două săptămâni înainte de sărbători, pensionarii fac împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc pentru a avea ce pune pe masă.

La Arad, oamenii au aşteptat luni ore întregi pentru a putea lua banii. Mulţi au o pensie de puţin peste 100 de lei pe lună, aşa că sunt nevoiţi să se împrumute la Casa de Ajutor Reciproc chiar de mai multe ori pe an. Banii sunt cheltuiţi în mare parte pe mâncare şi medicamente.

Pentru mulţi pensionari Casa de Ajutor Reciproc este ultima soluţie. Cu 300 de lei cât primeşte pensie, doamna Eva abia dacă poate să-şi achite datoriile, aşa că trebuie să se împrumute. N-a făcut încă meniul de Crăciun, trebuie mai întâi să găsească ce să pună pe masă până atunci.

"Aici este supă ce a rămas de ieri, astea nu sunt ale mele (arată spre un pacheţel de carne), sunt ale unei vecine care stă în curte şi care nici curent nu are", explică pensionara.

Ca doamna Eva sunt sute de pensionari. Numai până la jumătatea anului, peste 800 de vârstnici aveau depuse cererile pentru un împrumut, dublu faţă de anul trecut.