Picturi celebre ale lui Andy Warhol şi Willem de Kooning vor fi scoase la licitaţie de casa Christie's, estimându-se încasări de sute de milioane de dolari.

Mai multe opere de artă vor fi scoase la vânzare de casa de licitaţii din New York, însă dintre picturile impresioniste şi de artă modernă se remarcă cei doi artişti foarte bine cotaţi.

Atracţia principală este lucrarea lui Warhol numită "Green Car Crash", estimată la o sumă cuprinsă între 25 şi 35 millioane de dolari. Se aşteaptă ca această vânzare să depăşească recordul anterior pentru o pictură Warhol, peste 17 milioane de dolari.

"Warhol este unul dintre cei mai mari artişti, nu doar ca pictor, ci şi ca fenomen cultural. Aici avem o pictură extrem de rară, realizată la o scară impresionantă, care face parte dintre cele mai bune lucrări ale sale, aparută într-un timp când oamenii sunt disperaţi să cumpere tot ce e mai bun. Când însumezi toate aceste elemente poţi să obţii un preţ foarte bun", spune Brett Gorvy, vice-preşedintele Christie's.

O altă piesă importantă a lui Warhol, "Lemon Marilyn", va fi de asemenea vândută la licitaţie. Tabloul face parte dintr-o serie de opt Marilyn care au fost prezentate de artist la prima sa expoziţie individuală. Se preconizează că va depăşi suma de 18 milioane de dolari.

Aşteptată să atingă suma de 20 de milioane de dolari, lucrarea lui Willem de Kooning, "Untitled I" a fost atracţia multor expoziţii. Pictată în anul 1981, lucrarea este o noutate pe piaţă, una dintre cele mai bune lucrări ale artistului.

Pe lângă lucrările contemporane, Christie's pregăteşte o altă licitaţie de artă modernă şi impresionistă care va avea loc săptămâna viitoare. Lucrarea care se bucură de cea mai multă publicitate este "Le pot de geranium" a lui Juan Gris, estimată între 14 şi 18 milioane de dolari.

"Este un fel de chintesenţă a ideilor sale, este un răspuns direct pentru artiştii care îl inconjurau, cum ar fi George Braque şi Pablo Picasso. Există un fel de tensiune, de fineţe minunată în tablou, iar această tensiune incredibilă este un fel de idee a ideilor cubiste care joacă pe pânză", spune Guy Bennett, şeful departamentului de artă modernă Christie's.

Casa de licitaţii speră să obţină între 225 şi 300 de milioane de dolari de pe urma vânzărilor lucrărilor de artă contemporană, ce va avea loc la mijlocul acestei luni.