Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Sute de joburi vacante în industria auto. VEZI oraşele în care se fac angajări

Firmele din industria auto au în prezent peste 400 de anunţuri active pe site-urile de joburi. Cele mai multe oferte sunt pentru oraşele Timişoara, Arad, Braşov, Piteşti, Iaşi şi Sibiu, potrivit unei analize Realitatea.net.

Numărul de joburi vacante din mediul online a crescut cu peste 5% în aprilie
Numărul de joburi vacante din mediul online a crescut cu peste 5% în aprilie / FOTO: Grup RC

Unul dintre cei mai activi angajatori din România în momentul de faţă este producătorul german de componente auto Continental. Compania a publicat peste 60 de anunţuri de angajare de la începutul anului în special pentru fabrica sa din Timişoara, dar şi pentru locaţiile Iaşi şi Sibiu. Joburile sunt variate, de la operatori linie de asamblare, până la ingineri mecanici şi dezvoltatori software (vezi joburile aici).

După un an 2010 în care vânzările Dacia au crescut cu 12%, până la 349.000 de unităţi la nivel mondial, producătorul de la Piteşti continuă angajările. În momentul de faţă, Dacia recrutează ingineri automatişti, conceptori, matriţeri, responsabili proces de producţie, dar şi consilieri de vânzări şi specialişti PR pentru Piteşti, Mioveni şi Bacău (vezi posturile vacante aici).

Şi centru de inginerie Renault Technologie Roumanie are deschise mai multe poziţii pentru Bucureşti. Joburile sunt pentru ingineri calcul confort, analişti studiul materialelor, specialişti simulare numerică, dar şi analişti servicii client, vorbitori de limbă franceză (detalii aici).

Suedezii de la Autoliv, producători de centuri de siguranţă, airbaguri şi alte sisteme de siguranţă, recrutează ingineri de automatizări, ingineri de design, IT-işti şi tehnicieni de mentenanţă pentru fabricile din Braşov, Timişoara şi Lugoş (vezi joburile aici). Volumul de producţie al companiei a crescut semnificativ anul trecut ca urmare a transferului în România, încă din 2009, a unor contracte de producţie din Germania, Franţa, Anglia, Polonia sau Turcia.

Şi compania japoneză Yazaki, care produce componente electrice pentru motoare, are mai multe anunţuri de angajare pentru oraşele Arad şi Timişoara, unde deţine o fabrică, respeciv un centru de cercetare. Joburile sunt pentru ingineri hardware şi software, ingineri servicii producţie, planificatori de producţie, programatori ş.a. (vezi joburile aici).

Producătorul de cablaje auto Leoni Wiring Systems recrutează pentru fabrica din Arad ingineri de proces, analişti de achiziţii materii prime, responsabili de produs şi project manageri (vezi posturile aici).

Alţi producători auto recrutează prin intermediul agenţiilor HR. Mulţi preferă să apeleze la servicii de muncă temporară, pentru a nu rămâne cu un număr mare de angajaţi după ce volumul de producţie scade.

VEZI şi Industria auto ar putea angaja peste 7.000 de români în 2011.

 

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro