Franţa a propus ca homosexualii să fie protejaţi prin lege internaţională de pedepse aspre sau abuzurile autorităţilor din ţările lor. Sfântul Scaun a condamnat încălcarea drepturilor omului în anumite state, dar a precizat că nu susţine iniţiativa Franţei, ca să nu legitimeze homosexualitatea.
"Suntem aici pentru a spune că nu poate fi ucis sau închis sau torturat cineva doar pentru că este homosexual şi pentru a protesta faţă de poziţia Vaticanului. Vaticanul a declarat că se opune iniţiativei prezentate de Franţa la ONU, si vrem să arătăm că sutem împotriva incriminării homosexualităţii", a spus fostul parlamentar Vladimir Luxuria.
Demonstranţii au atras atenţia că homosexuaitatea se pedepseşte aspru în 90 de ţări. În nouă dintre ele, chiar şi cu moartea. Decizia Vaticanului de a nu sprijini iniţiativa Franţei a făcut vâlvă în Italia. Biserica Catolică a rămas însă pe poziţii.
Alături de Vatican, 50 de state au anunţat deja că vor vota împotriva proiectului propus de Franţa, care se bucură însă de susţinerea celorlalte 26 de state ale Uniunii Europene.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M