Serenata a fost una dintre melodiile cu care Toto Cutugno i-a încântat  sâmbătă seară pe cei veniţi în parcul Plumbuita special pentru a-l asculta. Artistul a cântat timp de două ore pentru un public despre care spune că-l face să se simtă ca acasă de fiecare dată.

O tânără de 14 ani a fost norocoasa pe care Toto Cutugno a invitat-o pe scenă şi căreia i-a dedicat un cântec scris cu ani în urmă pentru Adriano Celentano.

Sutele de spectatori au cântat împreună cu artistul italian fiecare refren binecunoscut al unor melodii precum "Insieme", "Donna mia", "Solo Noi" sau "L'italiano".

Este a treia oară când Toto Cutugno susţine un concert în România şi promite că va reveni de câte ori are ocazia.