Oamenii au aşteptat câteva ore să primească ajutoarele / FOTO: REALITATEA TV

Zeci de oamenii au venit încă de la 7 dimineaţa, deşi centrul unde se distribuie ajutoarele se deschidea abia la 9.

Oamenii s-au asezat la coadă pentru a fi siguri că vor intra în posesia acestor ajutoare. Este vorba despre persoane cu venituri foarte mici, pensionari cu o pensie maximă de 400 de lei, şomeri aflaţi în plată, persoane cu handicap grav şi cei care au venitul minim garantat.

"Produsele pe care le primesc sunt 14 kilograme de făină, 7 kilograme de mălai, 3,2 kilograme paste făinoase, 1,3 kilograme biscuiţi şi, încă n-am primit, dar mai beneficiază de un kilogram de zahăr şi un kilogram de lapte praf", a declarat Gabriel Copuz, directorul Centrului social.

"Sunt utile ajutoarele că avem pensiile mici. Şi suntem şi bolnavi, dăm pe medicamente, nu ne mai ajungem", spune un pensionar.

Aproape 15.000 de locuitori ai Braşovului au dreptul la ajutoare europene. Distribuirea produselor a început pe 1 septembrie şi va continua până la sfârşitul anului.