Cel puţin 50 de gospodării din sectorul 5 au intrat în izolare. Comandamentul Antiepizootic al Sectorului 5, întrunit aseară, a stabilit izolarea unui perimetru între străzile Nufărul Galben, Limanul Corbului şi Cocea. Aici au fost instalate două filtre de dezinfecţie.
Autorităţile au intervenit imediat după ce testele preliminare au indicat prezenţa virusului H5 şi aşteaptă rezultatele finale ale testelor recoltate de la trei păsări găsite moarte într-o gospodărie.
Cele trei găini suspecte de gripă aviară au fost găsite moarte de proprietara gospodăriei din strada Nufărul Galben. Femeia spune că i-au murit până acum şapte găini, dar medicii veterinari nu au putut recolta probe de la celelalte cadavre de păsări pentru că erau în stare avansată de putrefacţie.
Seara, în zonă a venit şi primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, care a dat asigurări că soluţiile au fost deja găsite iar autorităţile sunt pregătite. "Avem soluţie dezinfectantă, cisterne, vom face o dezinfecţie de jur împrejur în tot sectorul. Suntem pregătiţi cu tot ceea ce este necesar", a precizat Vanghelie.
Ţi-a plăcut articolul? SUSPICIUNE ÎN SECTORUL 5
Miercuri, 24 Mai 2006 17:11
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- CARANTINA RIDICATĂ
Duminica, 28 Mai 2006 05:48
Comentariile cititorilor
1. Vlase Ionut
Miercuri, 24 Mai 2006 19:13
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii
Astazi, ora 12:39Contractul colectiv de muncă secretizat al ANRE a fost publicat în exclusivitate în ediţia ziarului Gardianul de astăzi. Documentul dovedeşte privilegiile speciale de care se bucură angajaţii acestei instituţii.
Peste 100.000 de copii din România au părinţii plecaţi la muncă în străinătate
Astazi, ora 09:37Numărul copiilor ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate a crescut din martie şi până în luna iunie a acestui an, cu peste 1.800, ajungând la peste 100.000, arată ultimele date ale Autorităţii Naţionale pentru...
Angajaţii primăriei Făgăraş primesc 15 tipuri de sporuri şi prime
Astazi, ora 12:01Angajaţii primăriei din localitatea braşoveană Făgăraş primesc 15 feluri de prime şi sporuri cu care îşi măresc salariile de bază şi chiar le dublează. Cele mai multe au fost introduse, de fostul primar pe final de mandat.
Cele mai CITITE din Social
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (12960)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (6524)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (6028)
- Şefii societăţilor Transelectrica şi Hidroelectrica câştigă într-o lună cât un om obişnuit adună într-un an (3485)
- Şefii de la ANRE sunt acţionari la firmele pe care sunt plătiţi să le controleze (2250)
Cele mai VOTATE din Social
- Biserică ultramodernă la Braşov (3,84/5)
- Şefii societăţilor Transelectrica şi Hidroelectrica câştigă într-o lună cât un om obişnuit adună într-un an (3,6/5)
- Mamele vor primi 85% din media veniturilor din ultimul an în concediul de maternitate, au decis deputaţii (3,56/5)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (3,32/5)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (3,12/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (393)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (218)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (101)
- Şefii societăţilor Transelectrica şi Hidroelectrica câştigă într-o lună cât un om obişnuit adună într-un an (46)
- Şefii de la ANRE sunt acţionari la firmele pe care sunt plătiţi să le controleze (39)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii
Astazi, ora 12:39Contractul colectiv de muncă secretizat al ANRE a fost publicat în exclusivitate în ediţia ziarului Gardianul de astăzi. Documentul dovedeşte privilegiile speciale de care se bucură angajaţii acestei instituţii.
- Topul celor mai bogaţi politicieni din România
- Nicolae Văcăroiu a fost validat în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare
- Deputatul milionar, Dumitru Becşenescu, primeşte lunar bani pentru chirie de la Parlament
- Tensiuni în alianţa PSD-PC. Mircea Geoană a fost ameninţat de către Daniela Popa cu invalidarea listelor pentru BEC
- Preşedintele ANRE, Gergely Olosz, a demisionat în favoarea fotoliului de deputat UDMR
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Astăzi va fi prezentată varianta detaliată a Planului Paulson
Astazi, ora 12:48Trezoreria Americană publică astăzi detaliile planului de salvare a sectorului bancar: alocarea primelor 250 din cele 700 de miliarde de dolari. Statul va cumpăra acţiuni la 9 bănci, printre care Bank of America, Citigroup,...
- Euforia de pe pieţele internaţionale impulsionează şi Bursa din Bucureşti
- Preşedintele Honduras propune legalizarea drogurilor pentru a combate traficul
- Guvernul din Austria injectează 100 de miliarde de euro în bănci
- Hochei: Rusul Alexei Cherepanov a murit în urma unui infarct în timpul unui meci
- Podul Golden Gate din San Francisco va fi dotat cu plase anti-sinucidere
- Cătălin Zmărăndescu despre Gigi Becali: Eram mai apropiaţi până să intre în politică
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 23 °C | 22 °C |
| Bacău | 22 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 20 °C | 22 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7685 RON |
| 1 USD | 2,7714 RON |
| 1 GBP | 4,7733 RON |
| 1 CHF | 2,4486 RON |
| 100 HUF | 1,4787 RON |
| 100 JPY | 2,7577 RON |
| 1 BGN | 1,9268 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











