Istoria de la Braşov se repetă, aproape la indigo, în judeţul Alba. Testele rapide au scos la iveală prezenţa virusului H5 într-o fermă avicolă din localitatea Sântimbru, din judeţul Alba. În aceeaşi comună mai există suspiciune şi la câteva gospodării particulare.

Ferma avea relaţii comerciale cu 49 de unităţi din Bucureşti şi din alte cinci judeţe: Cluj, Sibiu, Hunedoara, Arad şi Timiş.

Prefectul de Alba, Cosmin Covaciu, spune că testele rapide au fost efectuate pe trei probe provenite din ferma avicolă şi toate au ieşit pozitive. Zece angajaţi au rămas izolaţi în incită, unde li se vor asigura hrană şi apă. Aceştia nu pot părăsi ferma până când autorităţile nu vor decide dacă obiectivul intră sau nu în carantină.

În comuna Sântimbru există încă de ieri suspiciune de gripă aviară în trei gospodării.
Accesul în comună va fi permis numai riveranilor, iar cei aflaţi în tranzit vor fi dirijaţi pe DN 14 B, prin oraşul Teiuş. Şi la ieşirea din Sântimbru există filtre de dezinfecţie.

Până acum, laboratorul naţional din Bucureşti nu a confirmat aceste rezultate. Ferma avicolă aparţine unui om de afaceri reţinut acum două luni pentru contrabandă de cafea şi ţigări.