Consiliul Superior al Comisariatului pentru Societatea Civilă a cerut magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti suspendarea Ordonanţei de
Guvern privind triplarea taxei auto, după ce anterior a solicitat
anularea acestui act normativ.
Tot joi, judecătorii au hotărât
să respingă cererea de preschimbare a termenului din 20 ianuarie 2009.
Astfel, luna viitoare se va judeca şi acţiunea privind anularea actului
normativ prin care s-a triplat taxa auto.
Consiliul Superior al Comisariatului pentru Societatea Civilă a depus
în data de 12 decembrie, la Secţia de contencios administrativ şi
fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, o contestaţie prin care Guvernul
României este chemat în judecată pentru că a triplat taxa auto pe
maşinile second-hand.
Comisariatul pentru Societatea Civilă a făcut contestaţia în urma
sesizărilor populaţiei adresate acestei instituţii. CSC consideră că
noua taxă încalcă Tratatul Comunităţii Economice Europene (CEE) şi
Constituţia României. "Triplarea taxei auto pentru autoturismele
second-hand încalcă articolul 95 din Tratatul CEE, care spune că niciun
stat nu poate aplica, pentru produsele din alte state membre, impozite
şi taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale
similare", a declarat, pentru NewsIn, Ioan Grigore Prodan, comisar
general, şef al Consiliului Superior în cadrul CSC.
În plus, CSC consideră că, prin adoptarea noii taxe auto, Guvernul a
încălcat acquisul comunitar, pentru că valoarea taxa depăşeşte valoarea
reziduală a autoturismelor second-hand. CSC a solicitat şi un punct de
vedere din partea Comisiei Europene. "Sperăm că, prin acţiunea în
justiţie, să blocăm aplicarea taxei", spune Prodan.
Guvernul a decis, pe 10 decembrie, prin ordonanţă de urgenţă, triplarea
taxei pentru autoturismele şi autoutilitarele care nu au Euro 4 şi care
sunt înmatriculate pentru prima dată pe teritoriul României şi al altor
state comunitare, începând cu 15 decembrie.
Suspendarea şi anularea taxei auto vor fi discutate de Curtea de Apel Bucureşti pe 20 ianuarie
Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, joi, să ia în discuţie, pe 20 ianuarie, cererile Consiliului Superior al Comisariatului pentru Societatea Civilă de suspendare şi anulare a Ordonanţei de Guvern privind triplarea taxei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M