Ministrul Economiei, Codruţ Şereş a oferit câteva explicaţii referitoare la suspendarea directorilor Electrica şi Romgaz. Astfel, Şereş a declarat că, în contextul aderării României la Uniunea Europeană, serviciile trebuie să devină eficiente. Prin urmare, decizia este "o chestiune de management".

"A venit vremea să renunţăm la regionalisme", a spus Şereş, referindu-se la modul deficitar în care au fost conduse cele două societăţi, pe baza unei politici de interese mărunte, adesea influenţată de oameni politici. De asemenea, ministrul a subliniat că "a venit vremea să cerem explicaţii din timp pentru tot felul de nerealizări".

Ministrul Economiei a precizat că a demarat o anchetă la Electrica, pentru a stabili în ce măsură licitaţiile organizate aici sunt corecte, deoarece există suspiciuni în legătură cu câştigarea lor de către aceleaşi firme.

"Achiziţia de bunuri şi servicii trebuie făcută pe principii transparente. (...) Orice intervenţie din partea oricui nu va avea niciun câştig de cauză", a adăugat Şereş.

"Dacă se dovedeşte că cei doi directori nu sunt responsabili de nereguli, ei vor fi repuşi în funcţie", a mai spus ministrul.

foto NewsIn