În Marea Britanie, au început audierile în cazul unui complot ce urmărea răpirea şi decapitarea unui soldat britanic de religie islamică. Cei nouă suspecţi arestaţi în acest caz vor mai fi reţinuţi pentru investigaţii încă o săptămână. Legislaţia britanică anti-terorism permite reţinerea suspecţilor timp de 28 de zile.

Presa britanică a relatat pe larg despre complot, care urmărea răpirea şi executarea unui soldat musulman în stilul miliţiilor irakiene. Autorii complotului intenţionau să difuzeze execuţia pe Internet.

Cei nouă suspecţi au fost reţinuţi în cursul unor raiduri ale poliţiei în apropierea oraşului Birmingham. Ei au fost interogaţi separat de poliţia britanică. Complotul se afla în faza premergătoare executării în momentul în care a fost deconspirat de către Scotland Yard, la capătul unei operaţiuni care a durat şase luni.