Surpriză de proporţii la Wimbledon. Elveţianul Roger Federer părăseşte competiţia în sferturi, după ce a pierdut în faţa francezului Jo-Wilfried Tsonga, care a revenit de la 0-2 la seturi.
Fostul număr unu mondial, cap de serie numărul trei la al treilea turneu de Grand Slam al sezonului, a câştigat primul set cu 6-3, pentru ca în al doilea să se impună în tiebreak 7-6 (7/3).
A urmat apoi o revenire de senzaţie a lui Tsonga, care s-a impus în următoarele trei seturi cu acelaşi scor, 6-4. "A fost o zi fantastică, am jucat incredibil. Sunt atât de fericit! Este o nebunie. Federer este cel mai mare campion din tenis şi cel mai bun jucător din lume", a spus Tsonga la finalul celor trei ore şi opt minute de joc, nevenindu-i parcă să creadă ce a realizat.
În semifinale, Tsonga, al 12-lea pe lista favoriţilor, îl va întâlni pe sârbul Novak Djokovic, cap de serie numărul 2. "Nole" a trecut în sferturi de australianul Bernar Tomic, scor 6-2, 3-6, 6-3, 7-5.
Surpriză la Wimbledon! Federer, eliminat de Tsonga
PUBLICAT
Miercuri, 29 Iunie 2011 15:51
ACTUALIZAT
Miercuri, 29 Iunie 2011 16:04
SURSA
REALITATEA.NET
După ce a câştigat primele două seturi ale "sfertului" cu Tsonga, Roger Federer a pierdut surprinzător în faţa francezului.
Citeşte totul despre:
Jo-Wilfried Tsonga, Novak Djokovic, Roger Federer, semifinale, sferturi, Tenis, turneul de la Wimbledon







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M