Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Suporterii dinamovişti, bănuiţi că s-au drogat la partida NEC Nijmegen - Dinamo

Suporterii români s-au dat din nou în spectacol în Europa. Supăraţi că echipa lor a pierdut meciul cu Nijmegen, din cupa UEFA, fanii s-au luat la bătaie cu suporterii olandezi. Mai mult, ar fi folosit şi droguri, conform declaraţiilor unor reprezentanţi ai Jandarmeriei Române. Din cauza violenţelor din Olanda, Dinamo riscă excluderea din Europa pentru următoarele două sezoane.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Fanii dinamovişti au creat incidente în timpul partidei cu NEC Nijmegen

Suporterii dinamovişti i-au speriat pe olandezi încă de la sosirea în oraş. Forţele de ordine au fost în alertă maximă, iar până la startul jocului dintre Nijmegen şi Dinamo n-a fost nici un incidente.

În timpul meciului însă lucrurile s-au schimbat. Cei 400 de suporteri ai “cîinilor” veniţi din România şi-au pierdut cumpătul, iar cu 4 minute înainte de final, au aruncat cu o torţă în teren spre portarul gazdelor. Mai apoi alte trei torţe au fost îndreptate către fanii olandezi, moment în care aceştia şi-au pierdut cumpătul şi au început să-i ameninţe pe români.

Au zburat scaune în teren, s-au împărţit pumni serioşi, fără ca forţele de ordine să intervină. Cei de la UEFA au notat totul, iar Dinamo tremură: ar putea pierde meciul cu 3-0, la masa verde, şi, mai mult, ar putea fi excluşi din Europa pentru doi ani.

După meci, autocarul ce urma să-i ducă pe fotbaliştii lui Rednic la hotel a trebuit să aştepte minute bune pentru ca ultraşii olandezi, extrem de furioşi, să fie îndepărtaţi din preajma arenei.

Suporterii roş-albilor, recidivişti

Fanii câinilor nu sunt la primul incident în afara României. În 2006, în avionul ce-i transporta la Bruxelles, pentru un meci al favoriţilor cu FC Brugges, suporterii au făcut ravagii, încercând să deschidă uşa avionului sau agresând personalul de bord. Şefii lui Dinamo spun că vor cere forului european să interzică deplasarea galeriei alb-roşiilor la toate meciurile din străinătate.

Mai mult, Cristian Borcea spune că le-a cerut reprezentanţilor Jandarmeriei să-i aresteze la sosirea în ţară pe suporterii turbulenţi.

Finanţatorul clubului Dinamo, Vasile Turcu, acuză Jandarmeria că nu ia măsuri pentru stoparea violenţelor.

Vasile Turcu crede că violenţa suporterilor se datorează faptului că aceştia nu mai primesc bani din partea clubului. Turcu consideră că o parte din vină le revine şi forţelor de ordine.

"Erau nişte profitori care luau bani de la Dinamo. Luaţi măsuri pentru că asta înseamnă că nu suntem apăraţi de nimic. Eu personal am făcut sesizări. La IGP şi la jandarmerie şi nu s-a luat nicio măsură", a declarat Turcu.

Un reprezentant al Jandarmeriei a declarat, pentru RTV, că suporterii dinamovişti au fost filmaţi de către forţele de ordine olandeze, iar acum Jandarmeria Română aşteaptă imaginile din Olanda. Pasul următor este identificarea lor şi introducerea în baza de date, urmând să primească apoi interdicţii la deplasările din străinătate ale echipei, a explicat reprezentantul Jandarmeriei.

Suporterii lui Dinamo, suspectaţi că s-ar fi drogat

De asemenea, oficiali din Jandarmeria Română au declarat că suporterii dinamovişti ar fi folosit şi cu droguri pe parcursul partidei NEC Nijmegen - Dinamo.

"După terminarea partidei NEC Nijmegen, în sectorul unde s-au aflat suporterii dinamovişti s-au găsit urme ale folosirii unor substanţe interzise. Aceste urme s-au descoperit în zona unde au stat suporterii lui Dinamo şi în grupurile sanitare din apropierea acestei zone", a declarat, pentru Realitatea TV, ofiţerul de presă al Jandarmeriei Române.

Cei care au descoperit urmele substanţelor interzise au fost stewarzii olandezi. Cei doi ofiţeri români care au însoţit grupul de fani ai lui Dinamo au fost informaţi de olandezi că în grupurile sanitare rezervate fanilor români au fost găsite la finalul jocului mai multe seringi cu urme de substanţe interzise: heroină şi cocaină.

Dinamo Bucureşti a pierdut, joi, meciul din deplasare cu olandezii de la NEC Nijmegen, scor 0-1, din prima manşă a turului I al Cupei UEFA. Returul se va disputa pe 2 octombrie, pe stadionul Dinamo din Bucureşti.

"Este un eşec al forţelor olandeze", a afirmat col. Aurel Moise, reprezentantul Jandarmeriei Române

Prezent la emisiunea "Deschide Lumea", col. Aurel Moise a declarat că Jandarmeria Română a transmis omologilor olandezi toate informaţiile necesare pentru a se putea evita incidente în timpul meciului.

"Şi la acest meci Jandarmeria Română a avut doi ofiţeri care s-au deplasat acolo. Poliţia olandeză a fost consiliată din toate punctele de vedere, li s-a explicat inclusiv cum se vor comporta suporterii, dar ei nu au crezut că se poate întâmpla aşa ceva. Este un eşec al forţelor olandeze. Cei doi ofiţeri jandarmi le-au explicat în detaliu modul cum se comportă suporterii români", a concluzionat col. Aurel Moise.

"Gesturile violente se petrec pentru că noi am fost toleranţi cu ele", a declarat fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu.

"La noi violenţa a început prin violenţă verbală. S-au strigat fel de fel de lucruri pe stadioane. Noi am găsit sancţiunea cu jucarea fără spectatori, una dintre cele mai dăunătoare şi lipsite de eficienţă măsuri care s-au putut lua", a afirmat Crăciunescu.

În ceea ce priveşte atitudinea suporterilor dinamovişti prezenţi la meciul de joi, cu Nijmegen, Ion Crăciunescu a declarat: "nu confundaţi toţi suporterii cu o mână de indivizi care nu sunt certaţi cu legea numai pe stadioane, eu cred că şi în viaţa civilă sunt certaţi cu legea. Nu poţi să judeci o masă întreagă după câţiva. Acei câţiva trebuie identificaţi".

Sursa video: www.youtube.com

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro