Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Suporteri reţinuţi înainte de Dinamo - Hajduk Split

Mai mulţi suporteri ai echipelor Dinamo şi Hajduk Split au fost reţinuţi în urma unui incident produs înaintea meciului dintre cele două echipe, din turul trei preliminar al Europa League.

Dinamo întâlneşte Hajduk Split în Europa League
Dinamo întâlneşte Hajduk Split în Europa League / FOTO: Grup RC

Douăzeci şi unu de suporteri ai echipelor Hajduk Split şi Dinamo s-au bătut în centrul Capitalei, în zona Unirii. Forţele de ordine au reţinut 17 fani croaţi şi 14 români. Dintre români, doar trei erau suporteri ai echipei Dinamo, iar dintre ceilalţi 11 unul purta însemnele Stelei.

"Douăzeci de suporteri au fost duşi la Secţia 10, dintre care trei români. Alţi zece dinamovişti care au participat la bătaie au fost prinşi în Centrul Vechi al Capitalei şi au fost conduşi la Secţia 14. Se pare că un grup de fani cu însemnele clubului Steaua a vrut să intre în acest conflict. O persoană din acest ultim grup care avea un baston telescopic a fost condusă la Secţia 14 cu dinamoviştii", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.

Potrivit acestuia, conflictul a izbucnit între aproximativ 50 de fani ai echipelor Dinamo şi Hajduk Split, care s-au bătut în faţa magazinului Unirea.  Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una cu fractură de piramidă nazală şi alta cu un traumatism cranio-cerebral în zona cefei.

Marius Militaru a declarat, pentru MEDIAFAX, că ar fi fost vorba despre o bătaie aranjată şi nu a putut preciza câţi dintre suporterii reţinuţi erau români. "E un procedeu importat din fotbalul englez, fair-fight, când membri ai celor două galerii se întâlnesc înaintea meciului în număr egal şi se iau bătaie", a spus Militaru.

Potrivit Jandarmeriei, peste 150 de fani ai echipei Hajduk Split au sosit la Bucureşti pentru a asista la meciul cu Dinamo, cu toate că UEFA le-a interzis să pătrundă pe stadion ca galerie organizată sau purtând însemne ale grupării croate.

Trei suporteri croaţi au fost împiedicaţi să intre pe stadionul Dinamo, deşi aveau bilete de acces şi nu aveau asupra lor însemne ale echipei Hajduk Split.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro