Supermarmotele, un rezultat direct al schimbării climatice
Marmotele şi alte animale resimt schimbările climatice globale.
Schimbările climatice duc la apariţia unor „supermarmote” care sunt mai mari, mai puternice şi nu au nevoie să hiberneze prea mult timp.
Oamenii de ştiinţă susţin că verile mai lungi au forţat marmotele să se trezească mai repede din hibernare, dându-le mai mult timp să se reproducă şi permitându-le să se îngraşe mai mult înainte de următoarea perioadă de hibernare.
Populaţia de marmote a crescut pentru că animalele se reproduc mai devreme, prin urmare puii lor au şanse mai mari să supravieţuiască iernii.
Cercetătorii au început să studieze animalele din Munţii Stâncoşi din Colorado, în 1962. Pentru a obţine datele din studiul lor, echipa a analizat masa corporală, nivelul de supravieţuite şi reproducerea marmotelor. De atunci, s-a observat că masa medie a marmotelor a crescut cu 11%, iar numărul lor a crescut cu 25%.
Dr. Arpat Ozgul de la Imperial College London a condus studiul şi spune că această creştere în numărul de exemplare este un răspuns direct la verile mai lungi. Specialistul a explicat că este nevoie de mai multe studii pentru a aprecia cum vor fi aceste animale afectate de schimbările climatice care se preconizează.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





O bătrână a fost blocată zece zile în...
Vanghelie i-a cumpărat Oanei Mizil un...
Japonezii strigă TE IUBESC chiar în centrul...
Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...








Feedback

