Un purtător de cuvânt al Autorităţii Aviatice Civile din Marea Britanie a declarat că românul care a făcut blatul pe ruta Viena - Europa este "foarte norocos" că a scăpat cu viaţă, adăugând că au mai existat cazuri de oameni care au încercat să călătorească în acest mod inedit, însă tentativele lor s-au sfârşit prost, în majoritatea cazurilor.
"Dacă nu reuşesc să se adăpostească în locul potrivit, riscă să fie striviţi când trenul de aterizare se ridică. De asemenea, ei riscă să rămână fără oxigen sau să intre în hipotermie. Chiar dacă supravieţuiesc condiţiilor extreme de zbor, riscă să-şi piardă cunoştinţa, ceea ce înseamnă că vor cădea când trenul de aterizare este coborât", a precizat purtătorul de cuvânt.
Jurnaliştii austrieci au scris că românul a reuşit scăpat cu viaţă deoarece avionul a zburat la o altitudine joasă, cu mult sub 10.000 de metri, pentru a evita o furtună.
"Foarte puţini pasageri clandestini de tipul românului reuşesc să ajungă cu bine la destinaţiile lor", a sublinat şi Sidney Dekker, profesor de siguranţă aeronautică la Şcoala de Aviaţie din cadrul Universităţii suedeze Lund. "Incidentul ilustrează totodată măsurile precare de securitate din aeroporturi", a mai spus Dekker, citat de Guardian.co.uk.
"Românul s-a strecurat pe sub gardul aeroportului, apoi şi-a găsit refugiu în primul avion care i-a ieşit în cale. Habar nu avea unde urma să se îndrepte acesta", a explicat Paul Kleeman, purtătorul de cuvânt al aeroportului din Viena.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M