Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Super-românul care a călătorit pe roata avionului a dispărut

Românul a fost eliberat după 24 de ore, după ce i s-a dat un avertisment şi, pentru că este cetăţean UE şi şi-a putut demonstra identitatea, i s-a permis să stea în Marea Britanie.

Majoritatea celor care au încercat să zboare pe roţile avioanelor şi-au pierdut vieţile
Majoritatea celor care au încercat să zboare pe roţile avioanelor şi-au pierdut vieţile / FOTO: Grup RC

Românul care a călătorit în trenul de aterizare al unui avion privat pe ruta Viena-Londra a fost eliberat de poliţia britanică, dar acum nu mai este de găsit şi este căutat de Scotland Yard, care spune că are "câteva întrebări", relatează Daily Mail.

Bărbatul de 20 de ani "îngheţase bocnă stând agăţat de trenul de aterizare" al avionului companiei United Arab Emirates, care aterizase pe aeroportul Heathrow duminică.

Avionul aterizase pe aeroportul din Viena joi, apoi plecase spre Londra duminică seară.

Românul a fost eliberat după 24 de ore, după ce i s-a dat un avertisment şi, pentru că este cetăţean UE şi şi-a putut demonstra identitatea, i s-a permis să stea în Marea Britanie.

Surse din Ministerul britanic de Interne au confirmat că nu există probleme legate de imigraţie în acest caz, iar autorităţile nu îl vor deporta pe român.

Însă, un purtător de cuvânt al Ambasadei române din Londra a spus că Scotland Yard încearcă acum să îl găsească. "Au sunat după eliberarea sa pentru a spune că există unele întrebări şi au vrut să afle dacă ştim ceva despre el. Nu ştim unde se află", a declarat oficialul.

Potrivit unor speculaţii, românul ar încerca să se angajeze la stadionul olimpic din estul Londrei, unde lucrează sute de români.

Pe de altă parte, şeicul care deţine avionul a ameninţat că va da în judecată oficialii aeroportului din Viena. "Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva", a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului din Viena. El a povestit că românul ar fi spus că s-a săturat de Viena şi vrea să-şi găsească de lucru în altă parte.
"Investigăm, este vorba despre o zonă de maximă securitate, nu ştim cum s-a putut întâmpla aşa ceva. El susţine că s-a strecurat pe sub gard şi a găsit un loc în primul avion pe care l-a văzut", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Viena. El a recunoscut că perimetrul respectiv nu este patrulat constant.

Ministerul austriac de Interne a demarat o anchetă, dat un purtător de cuvânt a declarat că societăţile aeriene sunt responsabile pentru propria securitate.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro