Reprezentanţii agenţiilor de turism susţin că noile norme privind ieşirea din ţară a minorilor fac imposibilă plecarea acestora în străinătate, la cursuri de limbi străine sau la cursuri de vară.
Începând din acest an, minorii nu mai pot pleca în alte ţări decât cu acordul ambilor părinţi şi însoţiţi de un adult.
Agenţii de turism spun că ofertele educaţionale sunt individuale. Agenţia le asigură copiilor transportul cu avionul, cazarea în campus şi cursurile la universitatea cu care are contract. Un astfel de program costă între 1500 şi 2000 de euro.
Secretarul general al ANAT, Mircea Drăghici, spune că planurile sunt realizate, o serie de solicitări au fost deja făcute pentru perioada de vară şi la acest moment agenţiile de turism practic nu au ce să le comunice părinţilor pentru că un asemenea pachet s-ar dubla şi ar deveni neinteresant.
Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că aceste condiţii îngrădesc dreptul la liberă la circulaţie, dar şi dreptul la educaţie.
Reprezentanţii Poliţei de frontieră spun că situaţia se poate rezolva cu ajutorul companiei aeriene care asigură transportul minorului.
Purtătorul de cuvânt al IGPF, Fabian Bădilă, declară că în cazul punctului de trecere a frontierei aeroportuare, o persoană desemnată din partea companiei transportatoare poate îndeplini şi calitatea de însoţitor.
Agenţii de turism spun însă că imediat după apariţia modificărilor legislative, una dintre cele mai importante companii aeriene a comunicat că nu va prelua minorii neînsoţiţi.
Ţi-a plăcut articolul? SUPĂRAŢI PE LEGE
Sambata, 04 Februarie 2006 10:53
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- CONDIŢII MAI BUNE
Luni, 05 Iunie 2006 15:06 - VACANŢE LA PREŢURI MICI
Marti, 13 Iunie 2006 12:00
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Târg de cristale de Sf. Nicolae, la Muzeul de Geologie din Bucureşti
Astazi, ora 08:42Expoziţia cu vânzare de podoabe, cristale şi geme este organizată de Muzeul Naţional de Geologie, în perioada 3 - 7 decembrie. Târgul reuneşte peste 20 de expozanţi din întreaga ţară şi străinătate.
Angajaţii Dacia, CFR şi cei din minerit primesc prime de Crăciun
Astazi, ora 07:12Chiar dacă, criza financiară îi loveşte în plin pe angajatori, vor exista şi companii în care, de sărbători, salariaţii vor fi mulţumiţi. O parte dintre ei vor fi salvaţi de contractul colectiv de muncă, dacă acesta...
Un copil de 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală
Astazi, ora 07:05Un băieţel în vârstă de numai 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală.
Anca Parghel s-a internat într-o clinică naturistă din Belgrad
Marti, 02 Decembrie 2008 23:47Solista Anca Parghel s-a internat într-o clinică de terapie naturistă şi medicină alternativă din Belgrad.
Bucureştenii au la dispoziţie în această iarnă şase patinoare şi o pârtie de schi
Marti, 02 Decembrie 2008 22:08Amatorii de schi din Capitală vor avea de săptămâna viitoare o pârtie în buricul Bucureştilor. Pasionaţii de patinaj vor avea şi ei parte de distracţie. Îi aşteaptă nu mai puţin de şase patinoare în aer liber.
Cele mai CITITE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (4524)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3197)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (2221)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1686)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1375)
Cele mai VOTATE din Social
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (3,68/5)
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (2,84/5)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (2,6/5)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1,88/5)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1,04/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (139)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (27)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (18)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3)
- Manifestările de 1 Decembrie s-au încheiat cu defilări cu torţe (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cine face viitorul Guvern al României
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
- Daniel Morar este Europeanul Anului 2008 la categoria "inspiraţie"
- Adrian Năstase s-a prezentat la DNA
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adrian Năstase s-a prezentat la DNA
- Concert de colinde la Sala Radio, dedicat Zilei Internaţionale a Cântului Coral
- În SUA au fost aprinse luminile bradului de Crăciun de la Capitoliu
- Daniel Morar este Europeanul Anului 2008 la categoria "inspiraţie"
- Târg de cristale de Sf. Nicolae, la Muzeul de Geologie din Bucureşti
- 116 morţi în inundaţiile catastrofale din Brazilia
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










