Concert în limite strict diplomatice la Washington. Surdină pe temele în litigiu, muzică de petrecere la capitolele concordante. Cam aşa s-ar putea rezuma summitul Statele Unite - Uniunea Europeană, desfăşurat la Washington, luni. Cele două părţi nu au reuşit să depăşească divergenţele asupra unor dosare importante cum ar fi comerţul mondial sau schimbările climatice. Aşa că summitul nu a făcut decât să înregistreze oarecare semne de ameliorare a relaţiilor bilaterale.

După mai mulţi ani de disensiuni pe teme precum războiul din Irak sau modul în care americanii înţeleg să-i trateze pe suspecţii de terorism, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite cunosc o sensibilă ameliorare. Cele două părţi cooperează bine în probleme legate de dosarul nuclear iranian sau de relansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu.

La acest climat pozitiv, a contribuit şi prezenţa cancelarului german Angela Markel la preşedinţia Uniunii Europene. După premierul britanic Tony Blair, Merkel este considerată de George W. Bush cel mai apropiat aliat european al Americii. De altfel, cancelarul german nu a făcut un secret din faptul că una dintre priorităţile sale este chiar consolidarea relaţiilor transatlantice. Mai mult, spre deosebire de aliaţii săi social-democraţi din guvernul de la Berlin, Angela Merkel sprijină ideea creării unui scut antirachetă în Polonia şi Cehia.

În plus, întâlnirea a însemnat şi semnarea de către Statele Unite şi Uniunea Europeană a unui nou parteneriat transatalantic, primul pas către crearea unei pieţe unice euro-americane. Lansat de preşedintele american George W. Bush, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene Jose Emanuel Durao Barroso, noul parteneriat are ca scop relansarea comerţului şi a investiţiilor transatlantice.

foto Reuters