Preşedintele francez Nicolas Sarkozy se va întâlni marţi, la Roma, cu premierul italian Silvio Berlusconi, pentru a discuta despre tensiunile generate de dosarul imigranţilor din nordul Africii.
Italia a nemulţumit Franţa, acordând vize miilor de imigranţi, ceea ce le permite să călătorească liber în spaţiul Schengen, potrivit BBC News.
Circa 25.000 de imigranţi au ajuns în sudul Italiei de la începutul acestui an, iar Roma a cerut ajutorul UE pentru a face faţă acestui fenomen. Mulţi dintre ei sunt imigranţi tunisieni şi vor să se alăture rudelor lor din Franţa.
Luna aceasta, cele două ţări au convenit să desfăşoare patrule comune maritime şi aeriene, pentru a încerca să oprească imigranţii africani să ajungă în Europa.
Revoltele din nordul Africii au dus la o migrare masivă către Europa, iar mulţi dintre refugiaţi se îndreaptă mai întâi către insula italiană Lampedusa, aflată la circa 120 de kilometri de coasta tunisiană.
Franţa şi-a luat angajamentul să respecte vizele temporare emise de Italia pentru imigranţi, dar a avertizat că nu le va permite intrarea pe teritoriul său celor care nu se pot susţine financiar.
Săptămâna trecută, jandarmii francezi au întors din drum imigranţi tunisieni care încercau să treacă graniţa dinspre Italia.
Există informaţii potrivit cărora oficiali din ambele ţări au ajuns la un acord pentru amendarea Tratatul Schengen, astfel încât controalele la graniţele naţionale să poată fi reintroduse.
Tratatul Schengen, din 1995, le permite rezidenţilor legali din majoritatea statelor membre UE, precum şi din Elveţia, Norvegia şi Islanda, să călătorească fără vize.
Sarkozy şi Berlusconi urmează să discute şi despre investiţiile franceze în firme italiene, dar şi despre răspunsul Romei şi Parisului la situaţia din Libia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M