Sudul Statelor Unite a fost lovit de peste 60 de tornade. Cel puţin 52 de oameni au murit şi sute au fost răniţi, iar pagubele materiale sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Cea mai puternică furtună de acest fel din ultimii 9 ani a lovit 5 state din sudul ţării. Cel mai afectat a fost Tennessee, unde au fost raportate 28 de decese. Tot aici furtuna a provocat o explozie la o rafinărie.

Televiziunile locale vorbesc despre o adevărată catastrofă. Jurnaliştii de la CNN afirmă că bilanţul dezastrului ar putea fi mult mai grav decât cel stabilit până acum.

În unele localităţi, furia tornadelor a luat pe sus case întregi. Din cauza furtunii, mai multe centre de votare din vestul statului Tennessee au fost închise mai devreme decât era prevăzut.