Autorităţile de la Bagdad anunţă noi succese în lupta împotriva rebelilor care au însângerat Irakul. Militarii irakieni au arestat 34 de luptători, cunoscuţi şi sub numele de "soldaţi ai paradisului", în cursul unei operaţiuni efectuate în provincia Babylon, situată la sud de capitală.
Soldaţii americani au confiscat, de asemenea, o mare cantitate de arme şi documente. Această misiune a coincis cu operaţiunea de anvergură declanşată de forţele irakiene de securitate în capitală şi alte regiuni ale ţării, menită să pună capăt violenţelor şi să anihileze organizaţiile teroriste.
La 30 ianuarie, 263 de militanţi au fost ucişi, iar alţi 502 arestaţi, la Najaf, în urma uneia dintre cele mai ample confruntări după invazia americană, în martie 2003. "Soldaţii Paradisului" aparţin unei secte obscure a confesiunii şiite. Liderul grupării, care se autointitula Mahdi, nume care pentru şiiţi este echivalent cu Mesia, a fost ucis.
Aceste succese i-au încurajat pe oficialii irakieni să decidă redeschiderea frontierelor cu Siria şi Iran, blocate miercuri pentru a preveni pătrunderea combatanţilor străini pe teritoriul Irakului.
Succese aparente pe frontul din Irak
Luni, 19 Februarie 2007 08:32
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Condoleezza Rice, din nou în Bagdad
Sambata, 17 Februarie 2007 22:02 - Militarii americani şi irakieni continuă operaţiunea "Lege şi ordine"
Duminica, 18 Februarie 2007 05:35 - Încă o zi violentă în Irak
Luni, 19 Februarie 2007 12:13
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Iranul desfăşoară ample exerciţii militare, în postul Ramadanului
Astazi, ora 00:04Iranul va efectua timp de trei zile, începând de astăzi, exerciţii militare de anvergură, în plin post al Ramadanului.
Germania: Un festival anual s-a transformat într-o bătaie cu pietre şi sticle
Duminica, 07 Septembrie 2008 22:36Sfârşit de săptămână violent în oraşul german Hamburg. Un festival anual al străzii, care celebrează de obicei bunele relaţii dintre vecini, a degenerat într-o adevărată bătălie între petrecăreţi şi forţele de...
Plicuri suspecte au fost trimise reprezentanţelor americane din Pakistan
Duminica, 07 Septembrie 2008 19:10Plicuri conţinând "substanţe suspecte" au fost primite de două reprezentanţe diplomatice americane din Pakistan, declanşând imediat o alertă, a anunţat, astăzi, o sursă oficială americană.
Londra lansează o anchetă după pierderea datelor a 5.000 de condamnaţi
Duminica, 07 Septembrie 2008 14:57Ministrul britanic al Justiţiei a ordonat lansarea unei anchete urgente, în urma pierderii unui hard disk portabil cu datele a 5.000 de persoane aflate în evidenţele unui serviciu însărcinat cu urmărirea foştilor condamnaţi la...
Bush mai are patru luni pentru a-l prinde pe Osama ben Laden "mort sau viu"
Duminica, 07 Septembrie 2008 14:16Preşedintele american George W. Bush mai are aproximativ patru luni pentru a-şi respecta promisiunea de a-l captura pe Osama ben Laden "mort sau viu", înainte să predea ştafeta succesorului său.
Cele mai CITITE din Externe
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez (1595)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (684)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (595)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (537)
- 13 morţi şi 30 de răniţi într-un accident rutier petrecut în Croaţia (322)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3.68/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0.44/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0.36/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (12)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (11)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- "Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Costin Ilie: Cea mai stupidă taxă
- Cristian Teodorescu: Repetenţi la comunism şi zece cu felicitări pentru cine ştie şi versuri cu Ceauşescu
- Răzvan Vintilescu: Anonimul turnător şi mesajul lui N.C. Munteanu
- Ioan T. Morar: Zece ani cu Google. Cum era înainte?
- Ovidiu Nahoi: "Facultatea" lui nea Piţi
- Ioana Lupea: Băsescu şi PDL: răceală tactică
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







