S-au închis urnele la Sebeş. Locuitorii acestui oraş nu s-au înghesuit să se pronunţe dacă vor sau nu să se deschidă o nouă secţie de producere a formaldehidei, chiar dacă au fost chemaţi la referendum. Cu două ore înainte de închiderea urnelor, doar 19% dintre cetăţenii cu drept de vot se prezentaseră la urne.

Peste 25.000 de locuitori cu drept de vot din municipiul Sebeş au fost aşteptaţi, duminică, la vot. Aceştia s-au pronunţat pentru sau împotriva producerii de substanţe cancerigene pe platforma industrială din oraş.

"Este nevoie şi de locuri de muncă, dar un oraş trebuie să fie şi curat, doar trăim în oraşul ăsta, ce facem, muncim numai şi după aceea unde mergem?", se întreabă un localnic.

"Nu merg la vot, pentru că n-am convingerea că fac bine dacă votez pentru întreruperea activităţii fabricii. Eu am lucrat o viaţă în fabrica aia şi erau nişte emanaţii de abia respirai şi încă sunt în viaţă şi n-am cancer", a mai spus un al locuitor.

Referendumul a fost organizat la dorinţa unui Grup de Iniţiativă din Sebeş şi a fost o acţiune de sensibilizare a Ministerului Mediului.

"Întrebarea este dacă sunteţi de acord cu producerea de substanţe chimice cancerigene pe raza oraşului. Rezultatul acestui vot îl vom comunica prefecturii care îl va înainta guvernului, urmând ca apoi guvernul să decidă ce se va întâmpla la Sebeş", a spus primarul Sebeşului, Alexandru Dăncilă.

Pe de altă parte, prefectul judeţului Alba a spus instituţia sa nu va ţine cont de rezultatul referendumului în asemenea cazuri.

Compania Kronospan produce formaldehidă la Sebeş, iar substanţa este folosită pentru confecţionarea de plăci de mobilă. În fiecare an se produc 30.000 de tone de formaldehidă, iar prin noua secţie construită, compania vrea să dubleze cantitatea.

"Formaldehida nu este o substanţă cancerigenă, catalogată în acest sens de legea românească şi europeană. Dimpotrivă, are o încadrare de cod CAEN, ceea ce înseamnă că poate fi produsă în România şi Europa", a declarat Adrian Băcilă, directorul de producţie al Kronospan.

La polul opus, reprezentantul Grupului de Iniţiativă, Mircea Matei, a spus că poate dovedi că formaldehida e o substanţă cancerigenă, datorită faptului să se află pe lista substanţelor cancerigene.

Formaldehida este considerată de unii specialişti cancerigenă şi se produce la Sebeş de peste cinci ani, în cantitate de 30.000 de tone anual. Nemulţumirea localnicilor survine în urma demersurilor companiei de a construi o instalaţie de formaldehidă şi de a dubla capacitatea la 60.000 de tone pe an.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu noua instalaţie este construită fără acord de mediu şi autorizaţie de construcţie. Compania internaţională Kronospan are un termen limită de 30 de zile pentru demolarea instalaţiei. În caz contrar, va fi amendată cu 100.000 de lei. Citeşte mai mult