Oraşul portughez Mafra a găzduit, vineri, summit-ul dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Principalele subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii au avut legătură cu resursele energetice, situaţia din Kosovo şi încheierea unui nou parteneriat între UE şi Rusia.

Ţările Uniunii Europene importă un sfert din necesarul de gaze şi petrol din Rusia. Situaţia a născut tensiuni între cele două părţi, după ce în trecut Moscova a sugerat că va profita de dependenţa energetică a Europei în scopuri politice. Ca răspuns UE a propus măsuri împotriva gigantului Gazprom în cadrul noilor reforme din sectorul energetic.

Cele mai delicate subiecte de politică externă sunt viitorul provinciei Kosovo şi programul nuclear iranian, chestiuni asupra cărora Rusia şi UE au păreri diferite. Şi problema încălcării drepturilor omului în Rusia s-a aflat pe ordinea de zi a summit-ului din Portugalia.