Guvernul Marii Britanii ar putea opta pentru o deschidere limitată a pieţei muncii pentru români şi bulgari, susţine secretarul de stat în Ministerul Integrării Europene, Leonard Orban. La Londra, dezbaterea pe acestă temă încinge întreaga lume politică. Oricum, decizia va fi luată după raportul Comisiei Europene despre România şi Bulgaria, din 26 septembrie.
"Dacă luăm cazul foarte discutat în momentul de faţă al Marii Britanii, există puncte de vedere diferite, inclusiv la nivelul guvernului britanic, dar şi în societatea britanică sau în cercurile de afaceri. Situaţia va fi mai bună, chiar dacă va fi o deschidere totală sau va fi una parţială" a declarat Leonard Orban, secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene.
Presa britanică susţine însă contrariul. Cabinetul Blair se pregăteşte să restricţioneze accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Marea Britanie, susţine The Times. Deşi gata să intre în Uniunea Europeană în ianuarie 2007, cele două ţări riscă să nu beneficieze de acces nelimitat pe piaţa britanică a muncii, avantaj acordat Poloniei, Cehiei şi celorlalte state est-europene care au aderat acum doi ani. Conservatorii, aflaţi în opoziţie, cer puterii de la Londra să renunţe la politica "uşilor deschise" în cazul muncitorilor români şi bulgari.
Ministrul Comerţului şi Industriei de la Londra, Alistair Darling, a precizat astăzi că deocamdată nu a fost luată nicio decizie în ce priveşte accesul imigranţilor români şi bulgari în Marea Britanie. Până acum, Finlanda este singura ţară a Uniunii Europene care s-a pronunţat pentru deschiderea totală a pieţei muncii pentru români.
Ţi-a plăcut articolul? SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII
Luni, 21 August 2006 23:52
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- PREŞEDINTELE E CATEGORIC
Miercuri, 30 August 2006 10:48 - PUŢIN, IEFTIN ŞI BUN
Joi, 14 Septembrie 2006 21:20 - FĂRĂ ROMÂNI ŞI BULGARI
Marti, 19 Septembrie 2006 15:54 - PIAŢA MUNCII DIN EUROPA
Joi, 28 Septembrie 2006 19:39
Comentariile cititorilor
1. stoica alexandru
Marti, 22 August 2006 13:33
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
Astazi, ora 06:50Statele Unite vor semna vineri cu India acordul de cooperare în domeniul tehnologiei nucleare civile. Legea, votată săptămâna trecută de Congresul american, va fi promulgată astăzi de preşedintele George W. Bush. Acest acord...
Candidaţii la preşedinţia SUA se confruntă în penultima dezbatere
Astazi, ora 06:04În urmă cu puţin timp s-a încheiat cea de-a doua şi penultima dezbatere între candidaţii la preşedinţia Statelor Unite. Confruntarea, care a început la ora 4, ora României. A durat 90 de minute şi s-a desfăşurat în incinta...
Un bucătar britanic este acuzat că şi-ar fi ucis şi gătit amantul
Astazi, ora 06:06Un bucătar britanic a apărut, marţi, în faţa unui tribunal din nordul Angliei, fiind acuzat că şi-ar fi înjunghiat în repetate rânduri amantul, înainte de a tăia bucăţi din corpul acestuia şi a le găti.
Bush a discutat cu Sarkozy, Brown şi Berlusconi despre importanţa colaborării în criza financiară
Marti, 07 Octombrie 2008 20:54Preşedintele american George W. Bush a discutat marţi despre criza financiară mondială cu liderii francez, britanic şi italian, subliniind necesitatea unei cooperări, potrivit Casei Albe.
Cele mai CITITE din Externe
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (1704)
- Avionul străin obligat să aterizeze în Iran încercase să păcălească autorităţile iraniene (1325)
- Roata unui carusel din Florida a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea (1003)
- Criza financiară îi împinge pe americani la sinucidere (564)
- Românii ar vota în proporţie de 44% cu Obama, potrivit unui sondaj Reader's Digest (453)
Cele mai VOTATE din Externe
- Roata unui carusel din Florida a pornit brusc în timp ce pasagerii coborau din ea (3,72/5)
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (2,6/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Avionul străin obligat să aterizeze în Iran încercase să păcălească autorităţile iraniene (12)
- Aterizare de urgenţă a unui Airbus în Australia, 40 de răniţi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 07:54Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un tânăr fără permis, aflat la volanul unui bolid de lux, a încălcat legislaţia rutieră în faţa poliţiştilor
Astazi, ora 07:36Caii putere i-au dat curaj şi tupeu unui tânăr. Chiar dacă avea permisul suspendat de o lună de zile, un tânăr de 26 de ani, din Timişoara a crezut, aseară, că dacă se află la volanul unui bolid de aproape 100.000 de euro,...
- Poliţiştii ilfoveni au confiscat numeroase produse contrafăcute
- La Curtea de Apel se judecă recursul în dosarul permiselor auto din Argeş
- SUA şi India vor semna acordul de cooperare în domeniul nuclear civil
- Un TIR cu 133.000 de pachete de ţigări a fost confiscat la Galaţi
- Tudor Chirilă: Despre orgoliul de brand, oameni şi umilinţă
- Corina Creţu: Amendamente la Raportul privind situaţia romilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,9277 RON |
| 1 USD | 2,8938 RON |
| 1 GBP | 5,0394 RON |
| 1 CHF | 2,5331 RON |
| 100 HUF | 1,5763 RON |
| 100 JPY | 2,8398 RON |
| 1 BGN | 2,0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










