"În fiecare zi (americanii - n.red.) îşi schimbă discursul pentru a-şi
ascunde înfrângerea. Ei vor acum să trimită în Afganistan acelaşi număr
de militari ca sovieticii în anii '80", a afirmat Yusuf Ahmadi,
contactat telefonic din Kandahar.
"Sovieticii au trimis acest
număr de soldaţi pentru a ocupa Afganistanul, dar au suferit o
înfrângere grea. Iar când americanii vor aduce numărul de militari la
acelaşi nivel şi ei vor suferi o înfrângere zdrobitoare", a adăugat el.
Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul în decembrie 1979. Trupele
sovietice au părărsit ţara zece ani mai târziu, fără să fi reuşit să
învingă mujahedinii afgani, deşi desfăşuraseră peste
100.000 de militari în ţară (între 100.000 şi 160.000, potrivit unor
estimări).
Sâmbătă seara, şeful Statului Major Interarme american, amiralul
Michael Mullen, a anunţat că Statele Unite vor trimite între 20.000 şi
30.0000 de soldaţi suplimentari în Afganistan până în vara anului 2009.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M