Seulul şi Washingtonul intenţionează să lanseze un război digital împotriva regimului lui Kim Jong-Il, după ce Phenianul a scufundat un vas de război sud-coreean, relatează Times Online.
Astfel, SUA şi Coreea de Sud vor folosi telefoane mobile, MP3 playere şi internetul pentru a difuza mesaje disidente. De asemenea, cele două ţări vor răspândi fluturaşi prinşi de baloane şi vor transmite mesaje prin radio, la fel ca în timpul Războiului Rece.
Hillary Clinton, secretarul american de stat, a declarat că Phenianul va trebui să plătească pentru atacul cu torpilă din 26 martie, care a provocat scufundarea fregatei sud-coreene.
Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit sâmbătă cu lideri chinezi, pentru a cere Beijinului să nu apere Coreea de Nord de consecinţele acţiunilor sale.
Pentru prima dată după mulţi ani, Statele Unite şi Coreea de Sud par să fie de acord că regimul lui Kim Jong-Il trebuie să fie pedepsit. Dar în condiţiile în care opţiunile militare nu sunt luate în calcul, autorităţile vor să apeleze la măsuri clandestine şi sancţiuni financiare pentru a exercita presiuni asupra Phenianului.
Defectorii şi refugiaţii oferă resurse importante pentru campanie, iar răspândirea telefoanelor mobile şi echipamentului electronic, prin contrabandă, în Coreea de Nord, fac posibil schimbul de informaţii.
"Ar putea fi o binecuvântare", a declarat un activitst care a ajutat zeci de nord-coreeni să scape.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M