Secretarul american pentru securitate
naţională Michael Chertoff a anunţat că cetăţenii din 27 de ţări care
în prezent sunt scutiţi de vize pentru călătoriile în Statele Unite vor
trebui să completeze în prealabil pe internet o cerere de autorizare,
începând din ianuarie 2009.
Noile măsuri, care se numără printre recomandările Comisiei 11
Septembrie, vizează să facă mai dificil accesul în Statele Unite pentru
potenţialii terorişti din ţări ca Franţa, Germania, Elveţia, Marea
Britanie, Belgia, Portugalia, Spania, Singapore, Noua Zeelandă, Japonia
şi Australia.
"În loc să se sprijine pe proceduri bazate pe foi de hârtie, sistemul
va folosi mijloace electronice din secolul XXI pentru a obţine
informaţii de bază despre cei care călătoresc în Statele Unite fără
vize", a declarat Chertoff într-un comunicat. "Obţinerea acestor informaţii în avans le permite agenţilor noştri să
determine dacă turistul fără viză reprezintă o ameninţare, înainte de a
se îmbarca în avion sau de a ajunge pe coastele noastre. Este un mijloc
relativ simplu şi eficient de a consolida securitatea noastră şi pe cea
a turiştilor internaţionali, contribuind la păstrarea unui program
important pentru aliaţii noştri cheie", a adăugat el.
Cetăţenii din 30 de ţări - majoritatea state europene, plus Australia,
Japonia, Singapore şi sultanatul Brunei - nu au nevoie de vize pentru a
călători în Statele Unite. Noile reguli, aplicabile din luna ianuarie, cer ca aceşti cetăţeni să
depună pe internet cererea de autorizare a călătoriei cu cel puţin 72
de ore înainte de plecare. Ei vor trebui să aibă la ei autorizaţia,
înainte de a se îmbarca în avion sau de a urca la bordul vaporului cu
destinaţia Statele Unite. Această autorizaţie este valabilă timp de doi ani sau până la expirarea
paşaportului.
Cei care vor să călătorească, în scop turistic sau de afaceri, vor
trebui să furnizeze în prealabil aceleaşi informaţii biografice şi
legate de sejur pe care le trec în prezent pe un formular distribuit la
bordul avionului şi transmis grănicerilor la sosirea în Statele Unite,
potrivit comunicatului Departamentului pentru Securitate Internă. Este vorba despre numărul de paşaport, ţara de reşedinţă, eventuale
boli contagioase sau implicarea în activităţi teroriste, a explicat un
oficial american.
Agenţii americani vor putea să determine "aproape imediat, în multe
cazuri", dacă acel candidat este eligibil pentru a intra pe teritoriul
american sau dacă sejurul lui reprezintă "un risc pentru securitate sau
pentru menţinerea ordinii", se arată în comunicat.
Cherrtoff a subliniat în luna ianuarie că Statele Unite se tem că
Europa va deveni o "platformă" a ameninţării teroriste.
SUA impun restricţii cetăţenilor din statele UE incluse în Visa Waiver
Marti, 03 Iunie 2008 21:28
Ultimul update: 4 Iunie 2008 10:30
Ultimul update: 4 Iunie 2008 10:30
| Vot: |
97
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Administraţia americană promite României că va fi inclusă curând în Visa Waiver
Luni, 27 Octombrie 2008 11:45 - Preşedintele Ungariei a respins acordul final cu SUA pentru includerea în Visa Waiver
Luni, 20 Octombrie 2008 18:10 - Cetăţenii a şase state est-europene, dar nu şi românii, vor putea călători fără viză în America
Vineri, 17 Octombrie 2008 20:25 - Sute de studenţi români stau la coadă pentru a pleca la muncă, peste vară, în SUA
Vineri, 13 Iunie 2008 15:51 - Europarlamentarii ameninţă SUA cu reintroducerea vizelor pentru cetăţenii americani
Vineri, 23 Mai 2008 00:21 - România nu trebuie să se aştepte la standarde "mai lejere" pentru Visa Waiver
Joi, 17 Aprilie 2008 20:12 - Guvernul american este dispus să ajute autorităţile române pentru a intra în Visa Waiver
Duminica, 16 Martie 2008 19:45
Comentariile cititorilor
3. virg
Joi, 07 Mai 2009 21:38
| Raspunde la comentariu
2. oreste
Joi, 05 Iunie 2008 13:18
1. Sergiu
Miercuri, 04 Iunie 2008 01:36
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:05Un acord tacit în trei puncte a fost încheiat între Turcia şi Franţa, divizate asupra aderării Ankarei la UE, a declarat marţi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche.
A învins cancerul şi apoi a câştigat marele premiu la loto
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:00Premiul cel mare de la loteria Euromillions a fost împărţit între englezul Les Scadding şi un sindicat al it-iştilor din Liverpool. Les, care în urmă cu cinci ani s-a vindecat de cancer, avea o descoperire bancară de 68 de lire...
Trei misiuni diplomatice la ONU, care au primit scrisori cu praf alb, au fost decontaminate
Marti, 10 Noiembrie 2009 21:21Poliţia din New York a supus personalul a trei misiuni diplomatice la ONU unor operaţiuni de decontaminare, după ce au primit plicuri conţinând un praf suspect.
CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Bulgaria ar fi putut deveni al 16-lea stat al Uniunii Sovietice
Marti, 10 Noiembrie 2009 18:58Timp de 40 de ani, regimurile comuniste din Europa de Est păreau indestructibile. Cortina de Fier a început să se destrame în 1989 şi, în doar un an de zile, ţarile au renunţat la comunism una după altă, precum piesele unui...
Tinerii moldoveni maltrataţi de poliţie după 7 aprilie beneficiază de vacanţe în România
Marti, 10 Noiembrie 2009 15:44Primăria Chişinău a iniţiat acţiunea "Recunoaştere şi recunoştinţă", care are drept scop acordarea de asistenţă pentru reabilitarea psihologică şi morală a tinerilor care au fost maltrataţi de poliţie la 7 aprilie, când...
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (10162)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (2036)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, a fost executat marţi (1991)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1610)
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele (1346)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (3.76/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (3.24/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (3/5)
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele (2.6/5)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (2.44/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (15)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (10)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (8)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, a fost executat marţi (6)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
- Traian Băsescu parodiază două emisiuni de televiziune - VEZI VIDEO
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Spania - Real Madrid a fost eliminată din Cupă de Alcorcon
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:48Formaţia spaniolă Real Madrid a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0, meciul cu Alcorcon, din manşa secundă a 16-imilor Cupei Spaniei. În ciuda acestui succes, madrilenii părăsesc competiţia, după ce în tur au pierdut cu 0-4...
- Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
- Box - David Haye a devenit campion mondial după ce nu a făcut sex timp de 10 săptămâni
- Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed