Un puşcaş marin a fost condamnat vineri la 15 ani de detenţie pentru uciderea unui civil irakian, în 2006, fiind cea mai grea sentinţă pronunţată în acest dosar, în care au fost inculpaţi opt militari, transmite AFP.

Lawrence Hutchins comanda un detaşament format din şapte militari, în 26 aprilie 2006, când a fost ucis Hashem Ibrahim Awad, la Hamdania, la nord de Bagdad.

Parchetul susţine că Hutchins a ales să îl atace pe Awad, un bărbat în vârstă de 52 de ani, cu familie şi copii, după ce a nu a reuşit să-l captureze pe un lider local al rebeliunii, aşa cum primise ordin de la superiorii săi.

Hutchins a fost acuzat şi că ar fi avut ideea de a "aranja" locul crimei pentru a da impresia că victima era un insurgent.

Hutchins, în vârstă de 23 de ani, a fost degradat şi va fi exclus din armată după ce îşi va ispăşi pedeapsa, au decis juraţii tribunalului militar de la Camp Pendleton, din California, unde se află cea mai mare bază din lume a puşcaşilor marini, situată la 130 de kilometri sud de Los Angeles.