Sistemul de învăţământ trebuie reformat dramatic şi se poate confrunta cu o criză în viitorul apropiat deoarece este mult prea centralizat, din ce în ce mai incapabil să atragă noi profesionişti dedicaţi acestei activităţi şi să ofere cu adevărat stimulente pentru performanţă, informează Centrul Român de Politici Economice.

Din cauza dezechilibrelor importante, care duc la o greşită orientare sau o slabă calitate a investiţiei în capitalul uman, se creează dezechilibre ce pot deveni din ce în ce mai dramatice. Dacă nu se vor opera schimbări radicale într-un viitor apropiat, România se va confrunta cu probleme financiare şi sociale.

Potrivit studiului, şcolilor trebuie să li se ofere stimulente pentru a se alinia mai bine nevoilor pieţei, în mod special către pregătirea profesională vocaţională. Finanţarea şcolilor ar putea fi condiţionată de performanţele absolveţilor lor, bazate pe mai multe criterii, incluzând performanţa în plasarea forţei de muncă.

Şcolile neperformante ar putea fi penalizate, în timp ce celor cu performanţe bune li s-ar putea acorda fonduri suplimentare. Aceasta presupune mai multă autonomie la nivelul şcolii pentru a cheltui fondurile publice primite, inclusiv atragerea şi menţinerea unui personal profesionist, atât în rândul personalului didactic cât şi managerial.

CEROPE propune un program de tip voucher în care părinţii primesc, din sursa publică de finanţare vouchere de anumită valoare per elev. Voucher-ele ar putea fi cheluite doar pentru educaţie, iar finanţarea şcolilor ar fi proporţională cu numărul de vouchere atrase.

Sursa: NewsIn