Mai ales atunci când căscatul este contagios înseamnă că te afli într-un mediu de oameni care îţi apreciază gândurile şi sentimentele. Potrivit studiului, realizat pe parcursul mai multor ani, persoanele pe care le faci să caşte după ce ai căscat şi tu te simpatizează cu siguranţă, deoarece căscatul contagios depinde de cât apropiaţi emoţional suntem de cineva.
Căscatul reciproc se manifestă mai ales între membrii familiei, apoi între prieteni şi aproape deloc atunci când te întâlneşti cu străini.
Căscatul creşte fluxul de sânge din zona creierului şi te face mai alert decât erai înainte de a căsca, potrivit frenchtribune.com. Începem să căscăm cam de la vârsta de 4-5 ani, exact din momentul în care dezvoltăm abilitatea de a citi corect emoţiile celorlalţi.
Cercetătorii de la Pisa au observat că fenomenul căscatului se transmite şi de la om la animal. Persoanele care au căscat într-o încăpere cu 20 de câini le-au transmis şi acestora dorinţa de a căsca.
Cercetătorii de la Universitatea din Pisa au urmărit peste 100 de persoane de naţionalităţi diverse în timp ce căscau la locul de muncă, în restaurante, pe stradă sau în întâlniri de afaceri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M