Aproape o treime dintre muncitorii sezonieri din Marea Britanie sunt studenţi din România, Bulgaria şi Ucraina, anunţă publicaţia bulgară online Sophia Echo.

Publicaţia bulgară citează postul de televiziune britanic BBC, care anunţă că studenţii din aceste ţări ajung în Marea Britanie prin programe care le înlesnesc accesul pe piaţa muncii din Regatul Unit.

Potrivit Sophia Echo, românii, bulgarii şi ucrainenii lucrează în Marea Britanie în special vara şi mai ales în agricultură. Două treimi dintre muncitorii sezonieri din Marea Britanie provin din Uniunea Europeană.