Studenții ieșeni au iniţiat şi ei un protest la adresa conducerii Ministerului Educaţiei. Aceștia şi-au petrecut o noapte într-un amfiteatru al Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", scrie Bună ziua, Iaşi.
În acest fel studenţii au vrut să arate că sunt solidari cu cei de la Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti.
"Poate aşa şi ministrul Funeriu va accepta să dialogheze cu noi, lucru pe care l-a evitat până acum. El ar trebui să-şi dea demisia, întrucât a acceptat ca educatia să primească doar 2 la sută din PIB. Cu asemenea resurse nu poate funcţiona sistemul", a declarat Iulian Mitrea, prim-vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M