Studenţii de la Teologie au aflat cu 3 zile înainte de licenţă că mai au de făcut un an de studii
Stupoare pentru studenţii de la facultăţile de Teologie din Cluj. Cu doar trei zile înainte de susţinerea licenţei, tinerii au aflat că mai au de făcut un an de studiu.
Sute de tineri din toată ţara sunt afectaţi de această decizie
Decizia aparţine Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care a hotărât ca studenţii de la secţiile pastorale să facă 4 ani de studii şi nu 3 ca până acum. Sute de tineri din toată ţara sunt afectaţi de această decizie.
Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial marţi, 24 iunie, cu 6
zile înainte de licenţă. Studenţii de la facultăţile de Teologie au
aflat abia vineri că nu sunt acceptaţi în examen.
Unul dintre studenţi avea nevoie de licenţă pentru a fi acceptat la o bursă de
doi ani în Franţa. El a pierdut o finanţare de 35.000 de euro.
Profesorii de la Teologie recunosc că decizia Ministerului a fost pripită, dar spun că hotărârea este una bună.
Studenţii care au aflat abia vineri că nu se mai pot prezenta la licenţă
spun că se vor conforma deciziei Ministerului. În această situaţie sunt
50 de tineri în judeţul Cluj, şi alte câteva sute în toată ţara.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

