Ajutorul studenţilor nu este însă doar unul material. Tinerii vor merge în zonele grav lovite de inundaţii şi îi vor ajuta pe cei care şi-au pierdut casele.
''Sunt circa 200 de saltele pe care le-am încărcat deja, cearşafuri, 500 de kilograme de detergent, pături, prosoape, găleţi, ceea ce am crezut noi că putem să facem şi este necesar la prima urgenţă.(...).Vom încerca să vedem ce se întâmplă şi şcolile din localităţile unde mergem şi vom încerca să dăm o mână de ajutor'', a declarat rectorul Universităţii Politehnice, Ecaterina Andronescu.
Ajutoarele care vor ajunge la sinistraţi au fost preluate din căminele studenţeşti.
''Sunt lucruri pe care trebuie să le schimbăm, suntem obligaţi de lege să le schimbăm, iar lucrurile cele mai bune din cele pe care le schimbăm le-am strâns şi le-am trimis la sinistraţi'', a mai precizat rectorul Ecaterina Andronescu.
Studenţii se vor afla în zonele sinistrate până duminică.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M