Radu Stroe, care a demisionat acum cinci zile din funcţia de secretar general al Guvernului, susţine că Monica Macovei nu a prezentat Guvernului toate modificările aduse ordonanţelor cu privire la activitatea DIICOT.

El susţine că acestea au fost aprobate fără ca miniştrii cabinetului să ştie ce efecte produc ele. Premierul a cerut organizarea unei dezbateri publice pe marginea acestora. Macovei a declarat, ieri, că este de acord cu propunerea lui Stroe.

Stroe susţine că în urma modificării ordonanţelor cu privire la activitatea DIICOT, procurorii au dreptul să percheziţioneze computere şi au acces la e-mailuri, fără autorizaţia unui judecător. El mai spune că miniştrii au aprobat ordonanţele deoarece proiectele nu au fost însoţite de un tabel comparativ, astfel încât membrii cabinetului să îşi dea seama care sunt modificările aduse actelor normative.

"Ordonanţa este în vigoare, dar sperăm s-o modificăm cât mai repede, după o dezbatere, că a fost o eroare inadmisibilă", a declarat Stroe.

Stroe mai spune că cel care a avut întreaga responsabilitate pentru aprobarea acestor acte este iniţiatorul lor, adică ministerul condus de Monica Macovei. Ministrul Justiţiei a remis un comunicat de presă în care susţine că a avut deja consultări cu organizaţiile neguvernamentale pe această temă. Macovei mai spune că actele normative la care se referă Stroe nu acordă drepturi sporite procurorilor.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, ieri, secretarului general al Guvernului, Radu Stroe, să organizeze o dezbatere publică legată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.