Cea mai afectată este Şoseaua Vestului. "Ca anul ăsta parcă n-a fost în niciun an. Imediat după prima zăpadă deja sunt gropi peste tot", a declarat unul dintre şoferi.
În schimb, autorităţile locale au promis că vor lua măsuri, însă, la primăvară. "Sunt gropi asfaltate anii anteriori. La ora actuală există o procedură de plombare a gropilor, dar va trebui refăcută, fiindcă plombatul este una din variante, dar nu cred că şi cea mai bună", a explicat primarul din Ploieşti, Andrei Volosevici.
Până când gropile vor fi acoperite, şoferii trebuie să facă în continuare slalom pe şosea.
Străzile din Ploieşti s-au umplut de gropi după topirea zăpezilor
PUBLICAT
Marţi, 5 Ianuarie 2010 12:21
ACTUALIZAT
Miercuri, 6 Ianuarie 2010 03:47
SURSA
Realitatea TV
Acţiunile de deszăpezire din Ploieşti au lăsat urme adânci. Pe jumătate din străzile din municipiul Ploieşti au apărut adevărate cratere, iar şoferii sunt nevoiţi să facă slalom printre ele.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M