Fostul preşedinte liberal, Theodor Stolojan, a anunţat o conferinţă naţională pentru luna ianuarie a anului viitor, pentru a analiza aderenţa reală la platforma liberală lansată în urmă cu două săptămâni.

Stolojan s-a declarat "bucuros" că platforma pentru unificare dreptei răspunde unor cerinţe clare.

El s-a declarat dezamăgit de faptul că cei care conduc PNL, în prezent, continuă seria erorilor cu "repercusiuni serioase" asupra României.

Valeriu Stoica a declarat că scopul platformei liberale este "recuperarea liberalismului şi a liberalilor".

Disidenţii din PNL, în frunte cu foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, şi-au prezentat astăzi la Bacău platforma-program de relansare liberală.

De la eveniment nu lipsesc Raluca Turcan şi Cristian Boureanu, şi ei excluşi din Partidul Naţional Liberal.

Theodor Stolojan a prezentat, pentru prima oară platforma de relansare liberală la Piteşti, pe 29 octombrie.

Stolojan a spus atunci că este nevoie de acest program, pentru că PNL, în loc să fie motorul unificării de dreapta, este în derivă şi pierde din credibilitate.

Mai mult chiar, la întrunirea de ieri cu şefii de filiale, liberalii şi-au declarat ataşamentul faţă de Tăriceanu şi au respins ideea alegerilor anticipate şi crearea unei funcţii de preşedinte executiv în partid.

În plus, membrii PNL s-au declarat pentru menţinerea Alianţei cu PD, dar au propus instituirea unui cod etic al Alianţei care să prevină atacurile dintre liberali şi democraţi.

Foto NewsIn