Pachete cu cadouri sau bani pentru 2-3.000 de persoane, distribuire de materiale promoţionale cu ajutorul Poştei, cooptarea de jurnalişti în staff-ul de campanie pentru diminuarea mesajelor negative, comandarea unor banere cu textul „ Radu Stroe – Garantat Vanghelie” sau crearea unor echipe de intervenţie în forţă: sportivi şi interlopi cunoscuţi – acestea ar fi câteva din punctele principale ale presupusei strategii de campanie a pedelistului Honorius Prigoană, cel care candidează pentru scaunul de deputat în Colegiul 1 din Bucureşti. “Documentul” apare postat pe un blog, al lui Marius Mina.
Postarea oferă şi calcul făcut pentru obţinerea mandatului: Electori colegiul 1 – 47.000 ; Prezenţa vot estimată 35% (aprox . 16 500), A. Voturi cumpărate : bani – 2.000 ; pachete alimente 2000/2500 = 4000/ reprezentînd 24-25% din voturi. B. Electorat fidel: 30-35%, C. Indecişi -5%, A-25% + B-35% + C -5% = 65%
Conform presupusei strategii “numărul estimativ de mercenari folosiţi zilnic în campanie va fi de 150-200 pers”. Se are în vedere “folosirea în campanie a: clanului Onoriu, Biserica penticostală – adventişti, Biserica ortodoxă – parohii, Lideri clanuri rromi: Străuleşti, Petrila, Dămăroaia, Buzeşti şi Gară, Lideri lume interlopă, Structuri sindicale”
În replică, contactat de REALITATEA.NET, liderul organizaţiei din sectorul 1 a PD-L, fostul viceprimar al Capitalei Răzvan Murgeanu susţine că cele apărute pe blog reprezintă un amestec de nume reale ale unor membri ai PD-L şi fabulaţii. „E o înşiruire de oameni de la noi din organizaţie, care sunt cunoscuţi de toată lumea, în rest e o chestie aşa... aiurea. Aia cu cadourile la biserici e fumată. Am lucrat cu Poşta, am făcut mailing, eu l-am plătit, am încheiat contract. Asta e opera lui Chiliman, care am înţeles că este şef de campanie pentru Stroe. Dar asta cu „Stroe- garantat de Vanghelie”, e bună, îmi place. Nu spun că o vom folosi, spun că e amuzantă”, a declarat Murgeanu.
"Strategia" electorală a lui Prigoană Jr.: Pungi cu cadouri şi bannere “Stroe-garantat Vanghelie”
PUBLICAT
Marţi, 5 Ianuarie 2010 15:06
ACTUALIZAT
Miercuri, 6 Ianuarie 2010 23:33
SURSA
REALITATEA.NET
Cadourile electorale sunt una din armele electorale ale pedelistului Honorius Prigoană, potrivit unei presupuse strategii de campanie a acestuia, apărute pe un blog. Pedeliştii spun că documentul reprezintă o combinaţie de nume adevărate cu fabulaţii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M