"Reamintim Preşedintelui României şi CSAT că rolul presei într-o societate democratică este acela de a informa publicul în legatură cu chestiuni de interes public. Atunci când jurnaliştii informează publicul, există şi riscul ca instituţii ale statului să fie criticate. Riscul ca jurnaliştii să se înşele şi să “răspândească informaţii false” este un risc asumat în orice democraţie în virtutea respectării dreptului la libertatea cuvântului. Este responsabilitatea presei să transmită informaţii şi este dreptul publicului să le primească şi să le evalueze. Politicienii şi funcţionarii publici au o posibilitatea să contracareze orice informaţii eronate transmise de presă." - se arată în comunicatul semnat de ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociatia Patronala a Editorilor Locali, Conventia Organizatiilor de Media, Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind, Patronatul Presei din Romania Romedia.
"Documentul adoptat de CSAT nu conţine şi nici nu face trimitere la niciun fel de dovezi în legatură cu posibile “campanii de presă la comandă”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru afirmaţia potrivit căreia există “presiuni exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului”. Din acest punct de vedere Strategia Naţională de Apăarare generalizează abuziv situaţii pe care le presupune a fi reale, iar prin acest fapt calomniază presa în ansamblul ei." se mai arată în comunicat.
"Acest document oficial, care conţine enunţuri superficiale şi acuzaţii împortiva presei în ansamblul ei, constituie o ameninţare severă la adresa libertăţii cuvântului, prin faptul că el poate fundamenta iniţiative legislative menite să desfiinţeze orice afirmaţie critică la adresa instituţiilor statului. De aceea condamnăm afirmaţiile din Strategia CSAT şi facem un apel la Parlamentul Romaniei să aducă modificările necesare acestui document, eliminînd referirile la vulnerablitatea pe care o reprezintă critica de presă." - se concluzionează în comunicat.
Şi preşedintele Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, acuză membrii puterii care au redactat Strategia de Apărare a Ţării de rea-voinţă, prejudecăţi şi procese de intenţie: "Incriminarea presei de la cel mai înalt nivel este o obişnuinţă tristă, care, prin referirile din proiectul de strategie de apărare a ţării, tinde să devină o politică oficială a autorităţilor. Cei care au conceput acest document important lasă impresia că presa este un inamic public şi aruncă anatema, invocând motive ca “presiuni”şi “campanii de presă cu scopul de a denigra”.
"Autorilor strategiei le este comod şi la îndemână să nu recunoască că în România se face şi presă corectă, onestă, profesionistă şi iau unele excepţii, care fac deservicii mass-media, drept reguli de acţiune şi practică curentă în jurnalismul din România." - se mai arată în comunicatul semnat de Indira Crasnea.
"Deţinătorii puterii preferă să-şi cultive prejudecăţile şi să facă procese de intenţie în loc să recurgă la dialog - ca mod de comunicare civilizat şi european – pentru dezamorsarea acestor prejudecăţi. Clubul Roman de Presă, în noua sa identitate, a lansat de mai multe ori, invitaţii la dialog instituţional Preşedinţiei şi Guvernului. Buna-credinţă din partea noastră a fost întâmpinată cu tăcere, sau indiferenţă. În actualul context, consider că această indiferenţă nu poate însemna decât rea-credinţă si rea-voinţă. Mă aştept ca şi pe mai departe, mass-media să aibă parte de ostilitate instituţionalizată, pentru ca, a te legitima prin declararea presei ca inamic se pare că este o reţetă de succes. “ - arată în încheiere comunicatului preşedintele Clubului Român de Presă.
Incriminarea presei de la cel mai inalt nivel este o obisnuita trista, care, prin referirile din proiectul de strategie de aparare a tarii, tinde sa devina o politica oficiala a autoritatilor.
Cei care au conceput acest document important lasa impresia ca presa este un inamic public si arunca anatema, invocand motive ca “presiuni”si “campanii de presa cu scopul de a denigra”.
Autorilor strategiei le este comod si la indemana sa nu recunoasca ca in Romania se face si presa corecta, onesta, profesionista si iau unele exceptii, care fac deservicii mass-media, drept reguli de actiune si practica curenta in jurnalismul din Romania.
Detinatorii puterii prefera sa-si cultive prejudecatile si sa faca procese de intentie in loc sa recurga la dialog - ca mod de comunicare civilizat si european – pentru dezamorsarea acestor prejudecati.
Clubul Roman de Presa, in noua sa identitate, a lansat de mai multe ori, invitatii la dialog institutional Presedintiei si Guvernului.
Buna-credinta din partea noastra a fost intampinata cu tacere, sau indiferenta. In actualul context, consider ca aceasta indiferenta nu poate insemna decat rea-credinta si rea-vointa.
Ma astept ca si pe mai departe, mass-media sa aiba parte de ostilitate institutionalizata, pentru ca, a te legitima prin declararea presei ca inamic se pare ca este o reteta de succes. “







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M