Atentatele de la 11 septembrie 2001 au avut un impact considerabil la nivel internaţional, motiv pentru care strategiile privind siguranţa naţională au fost regândite. Pentru România a fost un punct de start, până la acel moment neexistând o legislaţie de combatere a terorismului. Deoarece s-a mizat, în principal, pe cooperare între state pentru asigurarea unei securităţi globale, ţara noastră s-a implicat activ în acţiunile desfăşurate la nivel internaţional.

Înainte de atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, în România nu exista o stategie privind combaterea terorismului. Doar în Legea 14/1992, privind funcţionarea SRI erau specificate câteva măsuri de luptă antiteroristă.

Abia după şocul "11 septembrie", autorităţile române au luat măsuri. În octombrie 2001, Guvernul a aprobat două ordonanţe de urgenţă, prima - privind sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice, iar a doua - privind prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar bancar pentru finanţarea actelor de terorism.

Din 2002, ambele ordonanţe au devenit legi. În 2004 s-a înfiinţat DIICOT, un departament de luptă împotriva crimei organizate, iar câteva luni mai târziu Parlamentul a aprobat Legea 535 pentru prevenirea şi combaterea terorismului. Legislaţia presupune înfiinţarea Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă. Principalele sale obiective sunt identificarea ameninţărilor teroriste, protejarea teritoriului naţional şi a cetăţenilor români, prevenirea funcţionării celulelor teroriste pe teritoriul României şi participarea la eforturile internaţionale în domeniu.

Principalul coordonator al Centrului este SRI, care beneficiază de sprijinul a 20 de instituţii, între care Ministerele de Interne şi de Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, SIE, SPP sau Parchetul General.

Pe lângă măsurile pe plan intern, ţara noastră a participat activ la crearea unei strategii de securitate globală. România cooperează cu ONU pentru combaterea acţiunilor teroriste şi a proliferării armelor de distrugere în masă. De asemenea, întreprinde măsuri interne pentru implementarea Planului UE de acţiune împotriva terorismului, adoptat în 2004, sprijină planul NATO de combatere a terorismului şi colaborează cu EUROPOL.