Theodor Stolojan critică declaraţiile făcute de liderul liberalilor democraţi din parlamentul european, Graham Watson, cu privire la intenţia preşedintelui Băsescu de a rupe PNL. Stolojan spune că şeful statului nu l-a folosit în nici un fel şi că cel care a împărţit PNL în două tabere este chiar preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

"Spune că Traian Băsescu a dorit să spargă PNL; e un punct de vedere primit de la domnul Tăriceanu sau cu cine a discutat dânsul pe aici, dar să nu uităm că cel care a spart PNL e domnul Tăriceanu. Nu eu l-am exclus pe domnul Tăriceanu sau Patriciu din partid, ci dânşii ne-au exclus pe mine, pe domnul Stoica, pe Raluca Turcan, pe Cristi Boureanu şi alţii", a declarat Stolojan.

Graham Watson a declarat pentru Deutsche Welle că personal consideră că noul partid liberal -democrat îi aparţine de fapt lui Traian Băsescu.

Parlamentarul european a mai afirmat, de asemenea, că preşedintele Băsescu a lucrat "în" şi "cu" vechiul regim comunist, în timp ce Tăriceanu nu a făcut acest lucru.