Într-un document intern despre strategia viitoare a PDL, Valeriu Stoica apreciază că partidul nu necesită o schimbare a programului politic adoptat care, din punct de vedere doctrinar, "exprimă foarte bine ce ar trebui să facă acest partid", însă are nevoie de "dezvoltare instituţională".
"Programul politic adoptat de PDL exprimă foarte bine, din punct de vedere doctrinar, ce ar trebui să fie acest partid. Nu avem nevoie de o schimbare a programului politic. PDL ar trebui să apere interesele alegătorilor cu opţiuni liberale, cu opţiuni creştin-democrate, cu opţiuni conservatoare. Dacă dorim să fim un partid de dreapta, nu trebuie să ne oprim la un singur segment al dreptei, trebuie să acoperim toată aria electorală a dreptei", a explicat vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica, la Realitatea TV.
Mai mult, Stoica apreciază că "PDL are un program bun, codul genetic este valabil", însă are nevoie "să iasă din copilărie şi să ajungă la maturitate". "Pentru asta avem nevoie de dezvoltare instituţională. Nu este vorba de revoluţie. Dacă am vorbi de revoluţie, înseamnă că trebuie să ne schimbăm principiile nostre, să ne schimbăm valorile. Nu e cazul. Avem nevoie ca, pe temeiul de valori şi de principii asumate în 15 decembrie 2007, să creăm instituţiile care să pună în lucru aceste valori şi aceste principii", a completat Stoica.
Potrivit democrat-liberalului, Colegiul Director a analizat proiectul de statut care va fi adoptat de Consiliul naţional de coordonare în aprilie.
"În acest statut sunt câteva lucruri foarte importante sub aspectul dezvoltării instituţionale. Primul, şi care este firesc: facem alegeri în partid de jos în sus. Dacă dorim să deschidem partidul, nu este firesc să facem alegeri direct la vârf. Deschiderea partidului se face la bază, în primul rând. Avem nevoie de o comunicare reală cu electoratul, cu societatea românească. Din '90 şi până astăzi există o tendinţă foarte periculoasă: partidele se închid într-un cerc, se izolează, se rup de societate şi cred la un moment dat că realitatea lor se poate substitui realităţii societăţii româneşti. Este o chestiune foarte gravă. Avem nevoie de o dublă comunicare, una în interiorul partidului şi una a partidului cu societatea românească", apreciază Stoica.
Totodată, vicepreşedintele PDL a asigurat că în statut au fost introduse dispoziţii "foarte puternice" privind Comisiile de specialitate, care sunt gândite ca "structuri prin care să absorbim expertiza existentă în societatea românească, nu doar în partid".
"În primul rând, să extragem de la baza partidului pe toţi oamenii valoroşi, dar mai mult decât atât, oameni care nu sunt membri de partid, dar care au expertiză în anumite domenii să poată fi atraşi în aceste structuri care sunt de partid, dar care nu condiţionează participarea la lucrările lor de calitatea de membru de partid. Mai mult, acei oameni care vor veni la comisii vor putea să şi aleagă preşedinţii comisiilor, iar preşedinţii comisiilor de specialitate vor fi membri în BPN. Este o premieră şi prin asta vrem să dăm greutate acestor comisii, să motivăm oamenii din comisii. Nu vrem ca ei să creadă că este vorba de o structură formală fără eficienţă în momentul deciziei", a explicat democrat-liberalul, asigurând că, participarea acestora la activitatea comisiilor nu este condiţionată de calitatea de membru de partid.
"Evident că, dacă vor dori să fie preşedinţi de comisie şi membri în BP, vor trebui să fie membri de partid", a încheiat Stoica.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M