Preotul Calistrat, pus la punct de purtătorul de cuvânt al Bisericii, după ce a lovit o femeie: Grobianism și vedetism

Părintele Calistrat Chifan
Părintele Calistrat Chifan

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe, Vasile Bănescu, a comentat în termeni duri comportamentul preotului-influencer Calistrat, care a fost filmat în momentul în care lovește o femeie, chiar în curtea bisercii, atât de puternic, încât o doboară. "Violența de orice fel, incultura laică și teologică instalate în mediul clerical/monahal sub masca „conservatorismului”, reprezintă tot atâtea ratări ale întâlnirii cu vocația pastorală, dar mai ales cu creștinismul însuși", a afirmat Bănescu.