Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Sting revine în concert la Bucureşti AFLĂ CÂT VOR COSTA BILETELE

Turneul "Symphonicity" îl prezintă pe Sting într-o serie de concerte inedite, în cadrul cărora artistul interpretează cele mai cunoscute hituri din cariera sa, într-o nouă versiune, acestea fiind reorchestrate pentru aranjament simfonic.

Sting revine în concert la Bucureşti
Sting revine în concert la Bucureşti / FOTO: REALITATEA.NET

Sting revine în concert la Bucureşti, cu live band şi orchestră simfonică, pe 6 iunie, în Piaţa Constituţiei, în cadrul turneului "Symphonicity", informează organizatorul evenimentului, Emagic.

Live Nation a anunţat că Sting, acompaniat de live band şi orchestră simfonică, îşi va prelungi, vara aceasta, în Europa celebrul turneu mondial "Symphonicity". După nenumărate concerte sold-out susţinute în America de Nord, Europa şi Australia, turneul "Symphonicity" îşi va completa programul cu noi show-uri în Franţa, Germania, Italia şi Europa de Est.

Turneul "Symphonicity" îl prezintă pe Sting într-o serie de concerte inedite, în cadrul cărora artistul interpretează cele mai cunoscute hituri din cariera sa, într-o nouă versiune, acestea fiind reorchestrate pentru aranjament simfonic.

Concertul de la Bucureşti, din data de 6 iunie, va fi organizat de Emagic. Biletele pentru acest eveniment vor fi disponibile începând de vineri, pe www.myticket.ro sau în reţeaua magazinelor Diverta, la mai multe categorii de preţ: 395 de lei, 295 de lei, 195 de lei şi 135 lei.

Turneul mondial "Symphonicity" este promovat la nivel internaţional de Live Nation şi produs de RZO Entertainment, în asociere cu Universal Music Management & Productions.

Având în spate o carieră strălucită, ce include numeroase albume premiate în repetate rânduri cu discul de platină, un număr impresionant de hituri, nenumărate premii şi vânzări record de aproape 100 de milioane de discuri în întreaga lume, Sting revine în atenţia fanilor cu cele mai cunoscute piese ale sale, reorchestrate de Jorge Jorge Calandrelli, David Hartley, Michel Legrand, Rob Mathes, Vince Mendoza, Steven Mercurio, Bill Ross, Robert Sadin şi Nicola Tescari.

Selecţia de piese reinterpretate special pentru acest turneu cuprinde cele mai cunoscute hituri din perioada petrecută alături de trupa The Police - "Every Little Thing She Does Is Magic", "Roxanne", "Next To You" şi "Every Breath You Take" -, dar şi piese celebre ce definesc solida carieră solo a lui Sting - "Englishman in New York", "Fragile", "Russians", "If I Ever Lose My Faith in You", "Fields Of Gold" şi "Desert Rose", artistul fiind acompaniat pe scenă de un grup de muzicieni de succes: Dominic Miller (chitară), Rhani Krija (percuţie), Jo Lawry (voce) şi Ira Coleman (bass).

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro