Ştiai că sistemul imunitar poate memora milioane de „duşmani”? VEZI misterele imunităţii

Aflăm de la specialiştii reţelei private de sănătate REGINA MARIA ce este imunitatea şi cum funcţionează aceasta.

Sistemul imun este o reţea complexă de celule, ţesuturi şi organe care lucrează împreună pentru a apăra organismul împotriva “invadatorilor străini” - bacterii, paraziţi, fungi sau virusuri, explică dr. Ileana Andreescu, medic specialist pneumolog în cadrul REGINA MARIA.

“Esenţial pentru un sistem imun normal este remarcabila lui abilitate de a distinge între celulele proprii organismului (cunoscute ca şi “self”) şi celulele străine (sau “nonself”). În mod normal, sistemul imun coexistă cu celulele care poartă elemente distinctive de “self”, însă începe imediat atacul împotriva celulelor străine sau organismelor care poartă elemente care semnalizează  “nonself””, precizează medicul pneumolog.

Orice stimul care iniţiază un răspuns imun se numeste antigen. Un antigen poate fi un microorganism, cum ar fi un virus sau parte din acesta, cum ar fi o moleculă. Producţia de anticorpi este parte din răspunsul imun. Anticorpii de pe suprafaţa celulelor imune sunt molecule care recunosc şi se leagă de  antigene.

“Ca urmare a legării anticorpilor de antigenele unui microorganism, celula imună poate distruge microorganismul. Anticorpii sunt foarte specifici; asta înseamnă că vor proteja doar împotriva antigenului respectiv. De fiecare dată când organismul vine în contact cu un alt antigen, sistemul imun va produce un nou anticorp, specific acelui antigen”, arată dr. Ileana Andreescu.

Potrivit acesteia, ţesutul sau celulele de la o altă persoană, cu excepţia gemenilor identici, poartă de asemenea elemente “nonself” şi acţionează ca şi antigene străine. Asta explică de ce un transplant de organ poate fi rejectat.

Procesul de ignorare a celulelor propiului organism se numeşte toleranţă imună. “Oamenii de ştiinţă fac studii intense pentru a întelege cum funcţionează sistemul imun, cum ştie acesta când să ignore şi când să răspundă faţă de un antigen”, arată specialistul pneumolog.

În situaţii anormale, sistemul imun recunoaşte greşit propriile celule (“self”) ca fiind străine (“nonself”) şi începe un atac împotriva acestora. Aceasta rezultă în apariţia bolilor autoimune, cum ar fi anumite forme de artrită şi de diabet. În alte situaţii, sistemul imun răspunde faţă de o substanţă străină inofensivă, ca de exemplu polenul de Ambrosia; rezultă alergia la polen, iar acest tip de antigen se numeşte alergen.

“Cu mult timp în urmă, medicii au observat că pacienţii care se vindecau de ciumă nu mai făceau nicioadată boala – dobândiseră imunitate (imunitate activă dobândită natural). Acest lucru se explică prin faptul că anumite celule imune deveniseră celule cu memorie: dacă o persoană ar veni în contact din nou cu acelaşi antigen, sistemul imun ar fi  deja pregătit să lupte împotriva acestuia”, spune dr. Ileana Andreescu.

Imunitatea poate fi slabă sau puternică, de scurtă durată sau lungă durată, în funcţie de tipul şi cantitatea de antigen şi de calea prin care acesta intră în organism. Imunitatea poate fi, de asemenea, influenţată genetic. La contactul cu acelaşi tip de antigen, anumite persoane vor răspunde intens, altele slab iar altele nu vor răspunde deloc.

Răspunsul imun poate fi iniţiat nu numai de infecţie, dar şi prin vaccinare (imunitate activă dobândită artificial). Anumite vaccinuri conţin microorganisme omorâte sau modificate sau părţi ale acestora care “păcălesc” organismul să creadă că a apărut o infecţie.

În acest mod, persoana vaccinată devine imună împotriva organismului respectiv, fără să facă boala sau complicaţiile acesteia. Vaccinarea rămâne una din cele mai bune măsuri de a preveni bolile infecţioase şi este o măsură sigură. Vaccinarea, în special prin programe de vaccinare la scară largă, a avut un impact major asupra următoarelor afecţiuni: variolă, difterie, tetanus, febră galbenă, tusea convulsivă, poliomielită, pojar, oreion şi rubeolă.

De asemenea, imunitatea poate fi transferată de la un individ la altul prin injectarea de ser care conţine un număr mare de anticorpi faţă de un anumit antigen. Se numeşte imunitate pasivă artificială şi este folosită atunci când există un risc crescut de infecţie, însă nu există timp suficient pentru organism să-şi dezvolte propriul său răspuns imun.

Imunitatea pasivă produce protecţie imediată, însă sistemul imun nu dezvoltă memorie; durează numai câteva săptămâni sau luni, pacientul fiind la risc de a fi infectat din nou cu acelaşi organism mai târziu.

Imunitatea pasivă poate să apară şi natural (imunitate pasivă naturală), când anticorpii mamei sunt transferaţi fătului la nivelul placentei. Nou-născuţii se nasc cu un sistem imun slab, însă sunt protejaţi în primele luni de viaţă de către anticorpii pe care îi primesc de la mamă înainte de naştere. Bebeluşii care sunt alăptaţi la sân primesc, de asemenea, anticorpi prin laptele matern, cu rol în protecţia la nivelul tractului digestiv.