Steven Tyler va cânta cu Led Zeppelin în turneul pe care îl plănuieşte trupa
Liderul Aerosmith, Steven Tyler, va cânta cu Led Zeppelin în turneul pe care îl plănuieşte trupa, a afirmat basistul din Aerosmith, Brad Whitford, citat de site-ul contactmusic.com.
Basistul trupei Aerosmith, Brad Whitford, a declarat, într-o emisiune la Todd n Tyler Radio Empire, că solistul Steven Tyler se află în studio cu cei de la Led Zeppelin.
"De fapt, cred că Led Zeppelin vor ca Steven să cânte cu ei, pentru a-l face pe Robert Plant să se întoarcă şi să cânte cu ei în turneu", a adăugat Whitford.
Ştirea că Steven Tyler se va alătura celor de la Led Zeppelin vine la doar câteva zile după ce basistul John Paul Jones a declarat că trupa va pleca în turneu fără solistul vocal Robert Plant şi că îşi caută un nou solist vocal.
Robert Plant a declarat în repetate rânduri, după ultimul lor concert, că nu mai vrea să cânte cu vechea trupă.
Ultimul concert al trupei în vechea formulă a avut loc în luna decembrie a anului trecut, la Londra. A fost prima apariţie live de la despărţirea membrilor trupei în 1980, după moartea toboşarului John Bonham.
Led Zeppelin, una dintre cele mai valoroase şi populare trupe din istoria muzicii rock, a vândut mai mult de 300 de milioane de albume în lumea întreagă şi a lansat piese de referinţă precum "Stairway to Heaven", "Whole Lotta Love" şi "Kashmir".
Membrii trupei, înfiinţate în 1968 de Jimmy Page, sunt consideraţi precursorii clişeului rockerilor care aruncau televizoare pe geamurile camerelor de hotel, după o seară fierbinte petrecută cu admiratoarele.
Led Zeppelin a fost "botezată" după o glumă a fostului basist al trupei The Who, Keith Moon, care a prezis că grupul se va prăbuşi asemenea celebrului dirijabil.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reporterii Realitatii: ACTA
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

