Nu se ştie, deocamdată, dacă solistul din Aerosmith a ajuns la dezintoxicare din cauza drogurilor sau a alcoolului, însă un lucru e sigur: paparazzii sunt la pândă lângă clinica din Pasadena, unde a mai fost "cazat", pentru probleme de aceeaşi natură, un alt nume mare al rock-ului, Sebastian Bach.
Necazurile lui Tyler au apărut după ce, vreme de 20 de ani, a stat departe de droguri şi alcool, mai ales că, în urma diagnosticării cu hepatita C, a fost obligat să urmeze un tratament medical foarte strict.













